20 de ani de ERASMUS la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița

În cadrul unei activități care s-a desfășurat la Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița, studenții au avut ocazia să se informeze despre oportunitățile de studiu în străinătate pe care le oferă programul Erasmus+. Încă de acum 20 de ani de când programul a fost lansat în România, univeristatea reșițeană participă la acesta din primul an asigurând burse de studiu pentru studenți, la universități din Europa.

ERASMUS finanțează mobilități de studiu, de practică, de formare profesională, programe pentru tineret, reunind toată seria de mobilități în scopul învățării.

”Pentru anul viitor Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița oferă studenților ei 12 burse, dintre care 10 burse pentru practică și 2 burse pentru studiu la cei 21 de parteneri pe care îi avem în străinătate. Sigur, m-aș bucura ca în acest an să avem o cerere mai mare pentru că, din experiența anilor precedenți, bursele nu sunt solicitate la nivelul care există în ofertă și m-aș bucura mult dacă în acest an am avea solicitări mai multe pentru că există posibilitatea de suplimentare în așa fel încât un număr cât mai mare de tineri să poată beneficia de această experiență”, a precizat coordonator instituţional ERASMUS+, prof. Doina Frunzăverde.

Prin acest program studenții au o șansă să se perfecționeze și să studieze la universităţi partenere din Germania, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Finlanda şi Belgia. Până în prezent, aproximativ 200 de studenţi reşiţeni au beneficiat de burse ERASMUS pentru stagii de studiu şi/sau practică la universităţile partenere din Europa.

Comentarii

comentarii