64,96% promovabilitate la Evaluarea Națională în județul Caraș-Severin

Elevii de clasa a VIII- a au primit rezultatele primului examen din viața lor, Evaluarea Națională. Nici o notă de 10 la rezultatele finale ale sesiunii iunie-iulie 2016 în județul Caraș-Severin. Din cei 2040 de candidați înscriși s-au prezentat 1972, un elev fiind eliminat din examen.

Dintre candidații care au susținut probele, 1281 de elevi au media peste 5. Printre rezultatele cu mediile sub 5, 51 de elevi se încadrează între media 1-1,99, 150 de candidați au rezultate între 2-2,99, între 3-3,99 au obținut 227 de elevi, medii între 4-4,99 alți 264 de elevi.

Numărul candidaților care au obținut medii peste 5 se împarte astfel: între 5-5,99 – 281 de candidați, între 6-6,99 – 287 de candidați, între 7-7,99 – 325 candidați, între 8-8,99 – 277 de candidați, între 9 și 9,99 au obținut 111 candidați din județ.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 5 iulie, după rezolvarea eventualelor contestații.

Comentarii

comentarii