ACȚIUNE LA NIVEL EUROPEAN PENTRU COMBATEREA TRAFICULUI DE ARME ȘI MUNIȚII

Poliția Română și autoritățile din țările membre Europol au acționat pentru contracararea traficului ilegal de arme şi muniţii în spaţiul comunitar, în cadrul Joint Action Days.
Mii de persoane și sute de vehicule au fost verificate de polițiștii români specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase, în cadrul operațiunii Western Balkans – Operation Calibre.

În perioada 16 – 19 noiembrie a.c., Poliția Română a participat la operațiunea Western Balkans – Operation Calibre, parte a planului operațional de acțiune EMPACT, desfășurat sub egida FRONTEX, la care au participat țările membre Europol, precum și reprezentanți ai S.E.E.S.A.C., S.E.E.F.E.N., S.E.E.F.E.G., U.N.O.D.C. și E.C..

Activitățile au vizat contracararea traficului ilegal de arme şi muniţii în spaţiul comunitar şi reducerea riscurilor asociate traficului de arme.

Astfel, în doar două zile, în cadrul Joint Action Days, în urma perchezițiilor domiciliare și controalelor efectuate la frontierele statelor Muntenegru, Macedonia, Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, au fost transmise aproximativ 100 de mesaje prin intermediul canalului securizat de cooperare SIENA.

Schimbul de date și informații s-a referit la 20 de persoane, peste 130 de arme și aproape 7.000 de muniții de diferite calibre, 2 grenade și un lansator de rachete, toate deținute ilegal.

România a adus un aport important în cele 5 punte de frontieră învecinate cu Serbia, unde, sub coodonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., polițiștii români au verificat 2.333 de persoane și 947 de mașini.

De asemenea, pe toată perioada acțiunii, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat controale la armurierii de pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, împreună reprezentanți ai A.N.A.F., D.G.V. și I.G.P.F..

Schimbul de date și informații cu Europol s-a realizat prin intermediul Unității Centrale de Analiză a Informaţiilor – I.G.P.R..

Comentarii

comentarii