Administratia bocsana nu isi uita batranii: Proiectie de film la Caminul pentru varstnici

Fiecare națiune, fiecare popor trebuie să-și aprecieze și să-și stimeze persoanele în vârstă, pentru că, așa cum spune un vechi proverb romanesc „ pe cei bărâni, ca pe niște părinți să-i cinstești!”.

Acum 26 de ani, la 14 decembrie 1990, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a declarat data de 1 octombrie ca fiind Ziua Mondială a Vârstnicilor. Acest moment de sărbătoare trebuie să ne reamintească faptul că longevitatea este un atu cu care ne putem mândri și, nu un dezavantaj. Haideți să-i prețuim cum se cuvine pe cei in vârstă!

Primăria orașului Bocșa, Consiliul local Bocșa, Casa Orășenească de Cultură și Căminul pentru persoane vârstnice din Bocșa, cu sprijinul Muzeului cineastului amator din Reșița, organizează o proiecție de filme, vechi, pe peliculă, aducând astfel din nou bucurie pentru aceia dintre noi care sunt mai în vârstă. Manifestarea, generic intitulată „Tinerețea, fără…bătrânețe a filmului”, își propune să readucă nostalgia sălilor de cinema pentru aceia care le-au „vizitat” în tinerețea lor, dar și să redescopere filmul vechi, acela pe peliculă.

Proiecția va avea loc la Căminul pentru persoane vârstnice din Bocșa, situat pe strada 1 Mai, nr. 23, marți, 04.10.2016, începând cu orele 18,00.

Comentarii

comentarii