Alt accident mortal la Obreja – bărbat acroșat pe carosabil

În noaptea de 21/22.07.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie care s-a produs pe DN 68, pe raza localităţii Obreja şi care s-a soldat cu decesul unei persoane.

Din cercetarea la faţa locului s-a stabilit faptul că în timp ce L.P., în vârstă de 53 ani, s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure, a fost acroşat de un autoturism care se deplasa din direcţia Oţelu Roşu către Caransebeş.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 56 ani iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest rezultatul a fost negativ.

Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului care a traversat strada neregulamentar, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Vă reamintim că la Obreja, pe șoseaua care trece prin mijlocul satului, au avut loc mai multe accidente petrecute în condiții asemănătoare: traversarea prin loc nepermis ( de altfel, în tot satul exista vreo 3 trecerei de pietoni marcate) și viteza excesivă a autoturismelor pe șoseaua ce este perfect dreapta de la intarea în sat și până la ieșire.

Comentarii

comentarii