Astia suntem, atata putem si gata! Doar ne-am nascut in Romania si asta ne ocupa tot timpul

Fotbal preliminarii CM 2018, România – Polonia: 0-3. În afară de rezultatul catastrofal mai putem trage şi alte concluzii. Acest scor reflectă şi diferenţa între două naţiuni, una aflată în progres continuu după descătuşarea de comunism-Polonia binenteles (promotoare a descătuşării din comunism, exemplu de dezvoltare, supravieţuitoare a crizei economice, locul I în Europa la absorbţia fondurilor europene, caracterizată constant prin curajul de a întoarce spatele globalizării (FMI, Banca Mondială, modelul Soros, etc).

O ţară identificată prin puterea de a se impune în structurile europene şi curajul de a sta pe cont propriu cu „cartuşul pe ţeava” în fata ameninţărilor vizibile ale Rusiei, chiar cu sacrificiul unei întregi clase politice „prăbuşite cu avionul” în timp ce se deplasa să comemoreze un genocid săvârşit de URSS-ul stalinist la adresa Poloniei). În această perioadă, clasa politica românească refuză oferta Rusiei de retrocedare a tezaurului naţional aflat la Moscova, precum şi cea de redobândire a Basarabiei, lucru dezvăluit chiar de ruşi şi ascuns de „ai noştri”.

Lăsând la o parte acest rezultat sportiv catastrofal, trebuie să recunoaştem că el reflectă, prin atitudinea şi moralul sportivilor noştri, starea generală a naţiei, după rezultatele mediocre ale sportului românesc în calificări şi apoi la ultima olimpiadă, ca şi în majoritatea competiţiilor sportive de altfel. Sportul românesc, cel care a fost cel mai serios ambasador al României în perioada comunistă, este acum un barometru al „stării naţiei”. Cu condiţiile precare de atunci, România se clasă în primele naţiuni din lume la cele mai multe sporturi, la fel ca şi în economie, industrie, învăţământ, cercetare, medicină, cultură, chiar şi politica externă şi servicii secrete, domenii în care eram invidiaţi chiar şi de mari puteri.

Acest rezultat reflectă starea generală actuală a naţiunii, moralul şi valoarea noastră ca indivizi, adică o realitate tristă: SUNTEM PRAF ÎN TOATE. O naţiune îngenunchiată politic, economic şi social, o naţiune prăbuşită complet, dezorientată şi fără identitate, fără ambiţii şi coeziune, o naţiune destrămată, care nu se mai regăseşte, care îşi risipeşte valorile, elitele, tineretul, populaţia activa şi bătrânii care au clădit tara, veteranii de război care şi-au riscat viaţa să o apere sau eroii care şi-au dat viaţă, îşi dispreţuieşte istoria şi avuţia şi îşi respinge şansele şi intenţia de progres, o ţară care se autodevorează, se autodistruge, promovează doar non valori şi trădători de neam, apara şi protejează călăii vechi şi noi ai poporului. Acesta este rezultatul spre care ne-a dus constant şi cu paşi mărunţi clasa politica românească din 1990 şi până azi, cu intenţie şi cu bună ştiinţă, fără a ne da vreun motiv să dăm vina pe vreun duşman străin, o clasă politica incompetenţă, coruptă, rău intenţionată şi trădătoare, indiferent de culoarea politică. Am ajuns să uimim până şi străinii pentru modul ambiţios şi sistematic, planificat, în care noi romanii ne-am îndreptat spre autodistrugere în ultimii 27 de ani.

În concluzie, moralul, capacitatea de luptă şi de combativitate a sportivilor romani, motivaţia de reprezentare cu demnitate a ţării, a tricolorului, în competiţii internaţionale, reflectă MORALUL ŞI STAREA ACTUALĂ GENERALĂ A NAŢIUNII ROMANE. POATE CĂ SCORUL E PREA MIC PENTRU A NE ARĂTA NIVELUL LA CARE NE SITUĂM CĂ ŢARA. Nu ne rămâne decât să strigăm în continuare: HAI ROMÂNIA! Până rămânem fără glas complet. În trendul acesta nu mai e mult…
Preluare fb Razvan Veselin https://www.facebook.com/razvan.veselin/posts/1303828823002090

 

Comentarii

comentarii