ATENTIE! Efectele adverse provocate de bioparox sunt grave

Agenția Europeană a Medicamentului a decis să retragă de pe piaţă spray-urile pe bază de bioparox, după ce a constatat că provoacă efecte adverse grave. România se aliniază acestei măsuri, aşa că din 28 mai farmaciile nu vor mai avea voie să vândă medicamentele ce conțin această substanță.

Spray-ul pe bază de bioparox este cel mai recomandat medicament în cazul răcelilor şi a durerilor în gât.

Unii medici îl administrează şi copiilor de peste 2 ani, însă Agenția Europeană a Medicamentului a constatat că este extrem de nociv şi a decis să interzică vânzarea lui. Decizia s-a bazat pe mai multe plângeri venite de la pacienţi care au anunţat că în încercarea de a trata răceala cu acest medicament, s-au ales cu astm, dar au fost şi numeroase cazuri de şoc anafilactic.

Până în 28 mai, când va dispărea de pe rafturile farmaciilor, autorităţile au instituit restricţii pentru administrarea bioparoxului pentru copii care au vârsta mai mică de 12 ani, dar şi pacienții cu predispoziție alergică sau care au astm nu au voie să folosească spray-uri pe bază de bioparox.

Autoritățile Uniunii Europene spun că este posibil ca bioparoxul să crească rezistența la antibiotic.

sursa:http://www.oradestiri.ro/

Comentarii

comentarii