ATENTIE LA PERICOLUL DIN PADURE! – DOI BARBATI S-AU RATACIT PRIN MUNTI LA CULES DE BURETI

Duminică, 30 octombrie, în jurul orei 15.30, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană de sex masculin s-a rătăcit în zona Munetelui Mic.

Personalul Serviciului Salvamont Caraş-Severin, au început imediat căutările în zona indicată, din cauza suprafeţei foarte mari împădurite, aceştia au solicitat sprijinul efectivelor de jandarmi din cadrul Detaşamentului 3 Caransebeş, care împreună cu cei de la Salvamont Oţelu Roşu şi I.S.U. Caraş-Severin, au intervenit în zonele Poiana Mărului, Şucu, Olteana, Bîrsanu şi Şaua Jigoriei, pentru a găsi pe numitul V.I., în vârstă de 55 ani, domiciliat în mun. Caransebeş, care împreună cu un prieten, s-a deplasat în masivul Muntele Mic pentru a culege bureţi. La un anumit moment, pentru a cuprinde o suprafaţă mai mare de pădure, cei doi s-au despărţit, urmând să se întâlnească într-o anumită locaţie prestabilită, locaţie unde acesta nu a mai ajuns.

Misiunea de căutare s-a desfăşurat în condiţii dificile din cauza vremii capricioase şi a ceţii dense, motiv pentru care misiunea a durat până în jurul orei 20.00, atunci cand numitul V.I., a anunţat prin apelul de urgenţă că a reuşit să ajungă acasă.

Duminică, 30 octombrie, în jurul orei 17.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizat cu privire la faptul că o persoană în vârstă de 77 ani, s-a rătăcit în zona Piatra Albă. Bătrânul – care era și surd, plecase din parcarea de la Piatra Albă, prin pădure în direcția Pojejena. La o ora după ce am fost solicitaţi, am fost anuntati telefonic că bătrănul a reuşit să iasă din pădure.

Pentru a evita asemenea situaţii nedorite, turiştii sunt sfătuiţi să ţină cont de următoarele recomandări: să se informeze asupra itinerariului propus şi a gradului de dificultate înainte de a pleca în drumeţii; să consulte prognoza meteorologică; să aibă un echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor; să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu (traseele marcate cu cele patru forme: cruce, dreptunghi, triunghi și cerc. Acestea sunt colorate cu albastru, roșu și galben, amplasate pe copaci sau pe stânci.); să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice.

Reamintim cetăţenilor că : „Recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice, fără acordul proprietarului şi/sau al ocolului silvic care asigură administrarea pădurii constituie contravenţie silvică şi se sancţioneazã cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei”.

În cazul în care turiştii se află în situaţii similare, sunt sfătuiţi să solicite sprijinul Jandarmeriei, apelând S.N.A.U. 112, specificând datele de identificare ale persoanei care anunţă ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

Comentarii

comentarii