BATAIE IN STRADA LA RESITA – PATRU TINERI REȚINUȚI PENTRU VIOLENȚĂ

Patru tineri din Reșița au fost reținuți ieri pentru 24 de ore, fiind cercetați de polițiștii cărășeni pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Caraș-Severin.

În urma administrării probatoriului, polițiștii municipiului Reșița au reținut ieri pentru 24 de ore, patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, din Reșița, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

În fapt, la data de 5 iulie a.c., în jurul orei 14.00, pe strada Mierlei din municipiul Reșița, a avut loc o altercație spontană între mai multe persoane, aceștia amenințându-se și lovindu-se reciproc. În timpul conflictului au fost sparte geamurile laterale și parbrizul unui autoturism parcat în zona respectivă.

Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați magistraților Judecătoriei Reșița cu propunere de arestare.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiților.

Comentarii

comentarii