Acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat pe raza întregului judeţ – Blocada 2014

blocadaÎn data de 16.07.2014, în cadrul unei acţiuni declanşată la nivel naţional de şeful Poliţiei Române, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat şi desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat pe raza întregului judeţ, pentru a asigura liniştea şi ordinea publică, în urma cărora au constatat 13 infracţiuni şi au fost aplicate contravenţii în valoare de aproximativ 108745 lei.

Acţiunile au fost organizate punctual pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă normele prin săvârşirea de contravenţii şi infracţiuni ce aduc atingere climatului de ordine şi linişte publică, patrimoniului public şi privat, regimului circulaţiei rutiere şi a celui pentru desfăşurarea activităţilor economice.
Poliţiştii au constatat 13 infracţiuni, din care două de natură judiciară, două economico-financiară, cinci la regimul circulaţiei şi patru la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor şi substanţelor periculoase.
În această perioadă poliţiştii au aplicat 525 contravenţii, cele mai multe fiind pentru încălcarea normelor rutiere – 412. Pentru nerespectarea regimului legal de viteză au fost sancţionaţi 180 conducători auto, iar pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice 1 şofer.
Totodată în cadrul acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere au fost reţinute 10 permise de conducere şi retrase 10 certificate de înmatriculare.
La Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii au aplicat 22 amenzi.
Au fost confiscate un număr de 11.500 ţigarete (575 pachete) şi bunuri în valoare de 8.349 lei.

Acţiunile vor continua şi în perioada următoare.

Comentarii

comentarii