Bucurie de copil, muzică, joacă și voie bună la Centrul Raisa

Bucurie de copil, muzică, joacă, voie bună, toate menite să întregească atmosfera specifică celei mai frumoase perioade din viața unui om. Copiii din Centrul Raisa din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Reșița au sărbătorit anticipat ziua dedicată lor, 1 Iunie.

Îndrumați de cadrele din centru, copiii au recitat poezii și au pus în scenă câteva dansuri și tradiții țigănești, fiind acompaniați live de instrumentiști și costumați corespunzător. Deși pentru ei totul e joacă și distracție la această vârstă, copiii au fost conștincioși și și-au interpretat dansurile cu multă seriozitate și implicare, arătându-le celor prezenți că trebuie să se bucure cu mic cu mare de fiecare zi precum se bucură copiii de reușitele lor.

Ziua copilului se sărbătorește în multe tări, în România acestei celebrări i-a fost dedicată ziua de 1 Iunie, sărbătorită prima dată în țara noastră în anul 1950. Și alte 30 de țări au asociat acestei date Ziua Internațională a Copilului (International Children s Day).

Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în luna august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”.

În România, la 1 ianuarie 2005 s-a constituit Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC).

Comentarii

comentarii