Bursa locurilor de muncă pentru absolventi la Resita

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin va organiza MAINE, 20 octombrie 2016, Bursa locurilor de muncă pentru absolventi. Bursa locurilor de muncă pentru absolventi din acest an va fi organizată la Reşiţa, la Universitatea „Eftimie Murgu” , sala Campus Cafe, incepand cu ora 9.

Scopul acestei burse este acela de a facilita accesul absolvenților la posturile disponibile și de a face posibila interacțiunea directă a acestora cu agenții economici. La bursa pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.

Participarea la bursa va oferi persoanelor participante , pe langa posibilitatea de a obtine un loc de munca, si posibilitatea de a obtine informatii suplimentare referitoare la cursurile de formare profesionala derulate de catre Agentie si la ocuparea unui loc de munca in strainatate prin intermediul retelei EURES. De asemenea, agentii economici vor putea obtine informatii despre masurile de stimulare a ocuparii fortei de munca de care pot beneficia angajand persoane inregistrate in evidentele Agentiei.

Locurile de munca oferite pana acum de catre agentii economici sunt variate, predominand posturile de electrician, operator la masini semiautomate si automate, confectioner, brutar, dulgher, fierar-betonist, dar si locuri de munca de inginer automatist, proiectant inginer electrotehnic, reprezentant tehnic, reprezentant comercial.

Agenţii economici care doresc să participe la Bursă îşi pot depune ofertele de locuri vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160) Participarea la bursă este gratuită.

Compartiment Resurse Umane, Salarizare,
Comunicare si Secretariatul Consiliului Consultativ

Comentarii

comentarii