Carasanca Valeria Schelean sare la gatul ministrului de justitie

Parlamentarii ACL îi cer Robert Cazanciuc să spună care sunt legăturile
pe care le are cu rețelele de corupție
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, este somat de către parlamentarii
ACL, în urma moțiunii simple pe justiție intitulată “PSD are alergie la
justiție”, să precizeze public dacă rețeaua infracțională coordonată de
către Adrian Duicu l-a determinat în vreun fel să adope măsuri și decizii,
în calitate de membru al Guvernului, inclusiv propunerea doamnei
Elisabeta Pontea pentru funcţia de conducere în cadrul Secţiei Judiciare
a DNA.
În aceeasi moțiune, lui Robert Cazanciuc i se mai solicită să prezinte
public care au fost propunerile inițiale pe care le-a făcut în urmă cu un
an de zile, precum și motivele pentru care a retras aceste propuneri.
Semnatarii moțiunii îi mai cer Ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, să
explice public de ce amână respingerea definitivă a propunerii legislative
privind amnistia unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, iniţiativă
legislativă croită cu dedicaţie pentru Adrian Duicu, Dan Voiculescu,
Adrian Năstase şi toată cohorta de baroni PSD cu grave și urgente
probleme penale.
Moțiunea “PSD are alergie la justiție” va fi citită în plenul Camerei
Deputaților astăzi, 8 septembrie, de către deputatul PDL Valeria
Schelean, urmând ca votul să fie acordat în cursul zilei de marți.

Comentarii

comentarii