Câștigătoare la puncte: Primăria Reșița – Proiect de 2 mil de lei

În data de 18 august 2014, ADR Vest a transmis Municipiului Reşiţa Scrisoarea de acceptare a Cererii de finanţare aferentă proiectului „Acoperiş tip şarpantă cu mansardă la sala sport de la Colegiul Economic al Banatului Montan din Municipiul Reşiţa”, cod SMIS 54098.
În urma finalizării procesului de punctare a cererii de finanţare, proiectul în valoare de 2 milioane de lei, a obţinut un punctaj de 35,91 puncte din 40 puncte maximum posibile, prin urmare, cererea de finanţare a fost acceptată la finanţare.
Proiectul mai sus menţionat a fost depus spre finanţare în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3 – Imbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă, Apel de proiecte pentru fondurile realocate POR conform Deciziei Comisiei C (2013)/9772 finale din 19.12.2013 cu modificările şi completările ulterioare.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie (sala de sport) a Colegiului Economic al Banatului Montan Reşiţa, pentru asigurarea unui proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional.
Obiectivele specifice ale cererii de finanţare sunt:
– Reabilitarea şi modernizarea sălii de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan Reşiţa
– Extinderea prin etajare a sălii de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan Reşiţa
– Echiparea sălii de sport a Colegiului Economic al Banatului Montan Reşiţa
Proiectul prevede trei categorii de lucrări:
– lucrări de modificare
– lucrări de extindere
– lucrări de etajare şi consolidare.

Cabinet Primar

Comentarii

comentarii