Ce se intampla in organism daca nu bem destula apa

DESPRE

Organismul ne transmite semnale cand ceva nu este in regula, dar nu intotdeauna le luam in consideratie. Asa se intampla si cu nevoia de apa. Nu uitam sa manca, nu uitam sa bem cafea, nu uitam sa fumam, dar de multe ori uitam sa bem apa.

Daca nu simtim senzatia de sete nu inseamna ca organismul nu are nevoie de apa, iar atunci cand o simtim, e posibil ca deja deshidratarea sa-si spuna cuvantul, iar pentru hidratare nimic nu este mai eficient decat apa. Organismul unui adult este format din circa 60% apa, care este indispensabila tuturor celulelor, tesuturilor si organelor.

Iata ce se intampla cand nu bem destula apa:
– Oboseala si dureri de cap
Starea de oboseala si durerile de cap pot fi o urmare a lipsei de apa din organism, in special atunci cand simtiti ca orice miscare oricat de lenta, face durerea mai puternica. Lipsa de apa creaza o stare de alerta in organism, vasele de sange se ingusteaza, oxigenul ajunge mai greu la creier, musculatura se contracta si astfel apar durerile si scade puterea de concentrare pe fondul oboselii.

– Slabirea sistemului imunitar
In cazul consumului insuficient de apa toxinele raman mai mult timp in organism, situatie ce duce la scaderea capacitatii sistemului imunitar de a face fata radicalilor liberi.

– Senzatia de gura uscata
Cantitatea de saliva scade in lipsa hidratarii si aveti senzatia de gura uscata. Efectul este cresterea numarului de bacterii, mirosul neplacut, deteriorarea danturii.

– Senzatia de piele uscata
Pielea are mult de suferit din cauza lipsei de hidratare. Devine uscata, aspra, crapata, isi pierde elasticitatea, apar ridurile si alte semne ale imbatranirii premature.

– Senzatia de ochi uscati
Senzatia de ochi uscati, de nisip in ochi, de usoara mancarime se poate datora tot insuficientei de apa consumata zilnic.

– Culoarea inchisa a urinei
Rinichii sufera din plin lipsa apei in organism. Semnul acestei lipse este culoarea si densitatea urinei. Din galbuie si limpede, aspectul urinei devine inchis la culoare, tulbure si dens, semn ca are un continut mare de reziduuri.

Tot lipsa apei suficiente poate declansa mai des decat in mod normal, neplacutele infectii urinare.

– Probleme cu articulatiile si cu muschii
Articulatiile nu pot functiona in mod normal in lipsa apei, iar cand nu beti destula apa in mod constant pot aparea dureri si alte probleme ale acestora.

Masa musculara isi pierde si ea din volum si din forta in lipsa apei; muschii puternici au nevoie de hidratare pe masura.

– Probleme cu digestia
Constipatie, indigestii, arsuri stomacale, pot fi probleme legate de digestie in cazul in care nu beti destula apa.

– Probleme cu respiratia
Lipsa apei suficiente poate afecta si functia plamanilor si poate avea ca urmare probleme de respiratie, care la randul lor, prin privarea creierului de oxigen suficient pot duce la stari de ameteala si confuzie.

– Probleme cu greutatea corporala
Hidratarea insuficienta poate avea efect asupra cresterii in greutate. Fibrele, benefice in curele de slabire au nevoie de multa apa pentru a-si face pe deplin efectul. In plus, de multe ori apelam la mancare, cand de fapt, nu ne dam seama ca ne este doar sete.

Se recomanda consumul a doi litri pe zi, dar aceasta cantitate poate diferi de la persoana la persoana, in functie de activitatea fizica depusa, in functie de temperatura la care suntem expusi etc. Oricum, sfatul specialistilor este sa avem paharul cu apa la indemana si sa bem chiar daca nu simtim senzatia de sete.

Citeste tu mai departe aici: https://www.curademiere.ro/ce-se-intampla-in-organism-daca-nu-bem-destula-apa/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+CuraDeMiere+%28Cura+de+Miere+-+Revista+online+de+bun+gust%29

Comentarii

comentarii