Circulatia deviata la intrarea in Resita dinspre Timisoara – Zona Calnicel este inchisa traficului pana pe 2 octombrie

Consiliul Local al municipiului Reşiţa anunţă restricţionarea circulaţiei tuturor autovehiculelor pe B-dul Republicii, tronsonul de drum situat între intersecția B-dului Muncii/Str.Făgărașului și intersecția Mol, pe perioada organizării evenimentului „ZILELE RECOLTEI”, în intervalul 28.09.2017 – 02.10.2017, între orele 16.00 – 20.00. Traficul rutier se va devia pe strada Timişoarei cu acces spre breteua de legătură dintre sensul giratoriu Kaufland şi str. Timişoarei – tur / retur (paralel cu râul Bârzava).

Pentru informarea călătorilor, operatorul local S.C. Spedition Ro-A Tir S.R.L . anunţă următoarele modificări:

 transbordarea călătorilor între Mopar şi Kaufland pentru cursele cu plecare de pe str. Timişoarei, se va face în stația capăt de linie de pe B-dul Muncii (zona sensului giratoriu);
 traseul Intim – Moniom se va desfăşura cu ocolire pe breteaua de legătură dintre sensul giratoriu Kaufland şi ieşirea spre str. Timişoarei.

Operatorul de transport public local va afișa modificarea stațiilor în mijloacele de transport în comun.

Rugăm conducătorii auto să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere amplasate în această zonă.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

Birou Comunicare
Primăria Reșița

Comentarii

comentarii