Ion Mocioalca ,,Condamnăm violentul atac ce a lovit joi, 14 iulie, orașul francez Nisa”

Ion Mocioalcă – Presedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor: ,,Condamnăm violentul atac ce a lovit joi, 14 iulie, orașul francez Nisa, soldat cu 84 de morți și peste o sută de răniți”.

De ziua națională a Franței, o zi în care sunt celebrate libertatea, egalitatea și fraternitatea, valori care au inspirat construcția europeană sub îndemnul puternicei națiuni franceze, un sângeros atac a lovit Nisa. Suntem solidari cu Franța în acest moment dureros, considerând acest atac ca fiind îndreptat nu numai împotriva francezilor, ci împotriva întregii familii europene și a aliaților săi.

Acest atac ne va face mai uniți în lupta noastră împotriva urii, a extremismului și a terorismului și mai determinați în demersurile de securizare a teritoriilor naționale prin politici de combatere a terorismului adaptate noilor realități.

Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și gânduri de recuperare grabnică celor răniți în acest violent atac.

Deputat PSD Caras Severin

Ion Mocioalcă

Comentarii

comentarii