Copiii şi pompierii de la ISU: cum previn dezastrele ?

Cu ocazia „Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” reprezentaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic s-au aflat în mijlocul copiilor de la Centrul de zi „Maria” din Reşiţa ca urmare a unui proiect de colaborare între cele două instituţii.
În prima parte a acţiunii, s-a prezentat copiilor o secţiune teoretică prin care au fost sfătuiţi cum trebuie să acţioneze în caz de cutremur şi dezastre. Apoi, activitatea a continuat pe terenul de sport unde cei de la ISU i-au învăţat pe copii cum să se autosalveze şi cum să salveze alţi colegi, în diferite situaţii de urgenţă. A fost o activitate interactivă în care copii au simulat diverse situaţii de prevenire şi salvare în caz de dezastre naturale.
Beneficiarii Centrului de Zi „Maria” au fost foarte încântaţi de activităţile în care au fost implicaţi de către cei de la ISU Semenic şi pentru că s-au descurcat foarte bine la probele practice de simulare, au primit diplome din partea instituţiei partenere.
„Acţiunea de aici face parte dintr-un program mult mai mare care se va încheia pe la jumătatea lunii viitoare. Dorinţa noastră este ca să fie cât mai mulţi care să ştie cum să prevină dezastrele, căci aşa cum a spus Kofi Annan de la tribuna ONU, prevenirea dezastrelor costă de cel puţin opt ori mai ieftin decât eventualele pagube, fără să mai ţinem cont de pagubele umane”, a precizat colonel Ilarie Buşe, adjunctul şefului ISU Semenic.
Pe de altă parte, acesta a mai precizat că scopul unor astfel de acţiuni este de a îndruma pe copii, personalul didactic şi cel auxiliar din şcoli, să înţeleagă ce au de făcut în cazul unor dezastre şi ce măsuri se impun în prevenirea eventualelor evenimente.
„Dezvoltăm parteneriatele şi se pare că începem să avem parteneriate, şi nu doar să semnăm de dragul de a semna parteneriate, de către alţii, nu de către noi, şi să fie parteneriate de ambele părţi, în adevăratul înţeles al cuvântului parteneriat”, a precizat în încheiere colonelul Ilarie Buşe.

Comentarii

comentarii