Crestinii au intrat in Săptămâna Luminată!

337 Viewed Comentariile sunt închise pentru Crestinii au intrat in Săptămâna Luminată!

Dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor sau Săptămâna Mare, săptămâna aceasta, care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos, este cunoscută în popor ca Săptămâna Luminată. Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paști, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

De Sfintele Paşti, Biserica vesteşte: „Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”, începe aşadar Săptămâna Luminată. n vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști, iar cei botezați erau numiti „luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna următoare, de unde și numele de Săptămâna Luminată. În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii. Săptămâna Luminată stă sub semnul luminii şi prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ”Veniţi de luaţi lumină”. În primele secole ale creştinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului) care erau botezaţi în noaptea de Paşti purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii.

În această perioadă, slujbele Bisericii sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările şi citirile din această perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morţi a Mântuitorului.
Slujbele sunt mai frumoase prin această bucurie a Învierii de care sunt inundate toate rânduielile liturgice. Chiar şi slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni este diferită de rânduiala obişnuită, căci se cântă aceleaşi cântări ale canonului Învierii Domnului şi „Hristos a înviat”, în loc de „Veşnică pomenire”.
Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului.

Această perioadă se distinge din punctul de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin bucurie a întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice care se săvârşesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Şi bisericile se înveşmântează în alb şi veşmintele preoţilor. De aceea, această perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările ”Hristos a înviat” şi cântări de bucurie: ”Veniţi să ne luminăm, popoare! Veniţi să ne bucurăm de Învierea lui Hristos!”.

În tot acest timp, creştinii ar trebui să se salute cu urarea ”Hristos a Înviat” şi de la Înălţare, ”Hristos S-a Înălţat”, urmată de răspunsul ”Adevărat a Înviat” şi ”Adevărat S-a Înălţat”.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri și vineri sunt zile cu „harți”. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este „dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.
Începând din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paștilor, „Îngerul a strigat”, iar credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și răspund „”Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.
Marți, în Săptămâna Luminată, au loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț, sfințit în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi, din Săptămâna Patimilor. Al doilea Agneț este uscat și sfărâmat după o rânduiala specială. După ce este sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtașirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.
Martea din Saptamana Luminata poarta numele de Martea Alba si este impusa drept zi nelucratoare. Nu se spala, nu se calca, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana in aceasta zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.

Miercurea din Saptamana Luminata poarta numele de Sfanta Mercurie. Barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de „nunta soarecilor” echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.

Joia din Saptamana Luminata poarta numele de Joia Verde, o zi in care se cinstesc holdele, gradinile si granele. Cine munceste in aceasta zi aduce asupra casei nenorocul, seceta si daunatorii in livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumita aceasta zi, cere un ritual al mortilor. 44 de galeti cu apa sunt carate de o persoana, 2 lumanari se aprind la toate cele 4 capete iar apa astfel „sfintita” se varsa apoi in fantana din curte.

Vinerea din Saptamana Luminata poarta numele de Vinerea Scumpa sau Fantanita. Biserica sfinteste din nou fantanile, dupa slujba de seara. Este sarbatoarea Izvorului Tamaduirii.
Vinerea Scumpa este in contrast direct cu Vinerea Neagra, sau Vinerea Mare, de dinaintea Pastelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fantana care avea apa doar in Vinerea Scumpa, caci acea apa era datatoare de viata.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Don't miss the stories follow Info-CS and let's be smart!
Filed in
Related posts
Comments are closed