De ce trebuie neaparat ca femeile sa urineze dupa ce fac amor

La sfatul medicului ginecolog, femeile ar trebui să urineze întotdeuna după amor, iar de cele mai multe ori sunt oricum „mânate” de nevoie. Există însă două motive pentru care este obligatoriu să ne golim vezica urinară după finalizarea une partide de amor.

Potrivit „Bustle”, există două motive pentru care este recomandat ca femeile să urineze după ce fac sex. În primul rând, prin acest proces pot evita infecţiile urinare, care, deşi nu apar întotdeuna după sex, pot apărea în cazul femeilor care au o predispoziţie mai mare la astfel de probleme.

În timpul sexului, bacteriile circulă dintr-o parte din alta, ajungând uneori la uretră şi chiar la vezică, însă în timpul urinării, pericolul este diminuat, lichidul „spălând” zona.

În al doilea rând, când punctul G este stimulat în timpul sexului, femeia va simţi nevoia de a urina din cauza presiunii exercitate pe vezică, mai ales în anumite poziţii sexuale, nevoie care va deveni din ce în ce mai greu de controlat.

De ce trebuie să urinezi după sex

Probabil că nu va trebui să depui un efort în acest sens pentru că nevoia de a urina este des întâlnită imediat după sex, atât la femei, cât şi la bărbaţi. În cazul bărbaţilor, explicaţia constă în resturile de lichid seminal care pot să rămână pe uretră şi să creeze presiune.

La femei, nevoia de a urina imediat după sex are aceleaşi explicaţii ca şi cea din timpul sexului. De altfel, ea este de ajutor pentru sănătatea ta. În timpul sexului, bacteriile pot pătrunde în uretră, iar dacă se înmulţesc ajungi la infecţii. Având un pH scăzut, urina elimină bacteriile, preenind astfel neplăcutele infecţii urinare.

Citeste tot articolul original aici: http://ronews.ru/2016/04/19/de-ce-trebuie-neaparat-ca-femeile-sa-urineze-dupa-ce-fac-amor-sigur-nu-te-asteptai-la-asta/

Comentarii

comentarii