De pe agenda de sarbatoare a politistilor caraseni: Batai si betivani la volan

La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 23.10, polițiștii municipiului Caransebeș au fost sesizați despre faptul că în fața unui bar din localitatea Borlova a avut loc un scandal între mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între șapte persoane cu vârste între 18 și 47 de ani, din Borlova, a izbucnit un scandal.
În urma agresiunilor, trei persoane s-au deplasat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, polițiștii efectuând cercetări pentru a stabili gradul de vinovăție și participația fiecărei persoane implicate în scandal.
~
La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 04.10, polițiștii din Băile Herculane au oprit pentru control un autoturism care se deplasa de D.N.6, în afara localității Mehadia.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto în vârstă de 26 de ani, din Mehedinți, a rezultat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Orșova pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.
~
La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 03.00, aflându-se în serviciul de patrulare, un echipaj de ordine publică al poliției din Moldova-Nouă a observat pe D.N.57, la km 103, un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile, lângă care se aflau două persoane.

Polițiștii i-au legitimat pe cei doi iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 37 de ani, din Mehedinți, ar fi condus autoturismul. Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

Comentarii

comentarii