Diaspora banateana: Trei personalităţi de origine română omagiate in Ungaria

Consulul general al României la Gyula – Ungaria, cărășanul Floprin Vasiloni, a participat la cea de a XX-a ediţie a „Memorialului Vulcan-Irinyi-Popfiu” la Leta Mare. În data de 8 noiembrie 2013, Autoguvernarea Română şi Asociaţia Culturală a românilor din Leta Mare (Letavertes), judeţul Hajdu-Bihor, au organizat XX-a ediţie a „Memorialului Ziua Vulcan-Irinyi-Popfiu”.

În cadrul festivităţii, au fost elogiate trei personalităţi marcante de origine română, care se leagă de această localitate: Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu. Iosif Vulcan (1841–1907), care a trăit în Leta Mare, a fost publicist şi scriitor, membru al Academiei Române. A fost iniţiatorul apariţiei revistei “Familia“, în care a debutat Mihai Eminescu, cu poezia „De-aş avea.” Ioan Irinyi (1817-1895), chimist şi om de ştiinţă, a fost inventatorul chibritului cu fosfor iar Iustin Popfiu (1841–1882) a fost teolog, protopop greco-catolic şi erudit scriitor.
La manifestare au participat ambasadorul României la Budapesta, Victor Micula, Florin Vasiloni-Consulul General al României la Gyula, şi Monica Radu, consul la Szeged. Au contribuit la buna desfăşurare a manifestărilor şi au participat invitaţi din România, precum Lucian Silaghi-director executiv la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, dr. Aurel Chiriac-directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, Ioan Moldovan, redactor-şef la revista „Familia”, Ioan Pop- directorul muzeului Iosif Vulcan din Oradea.

Festivitatea a debutat cu o conferinţă la biblioteca din localitate, unde după cuvântul de deschidere rostit de preşedintele Autoguvernării Române, Gavril Crişan, primarul localităţii Menyhart Karoly a subliniat în discursul sau că cele trei personalităţi ale localităţii, Iosif Vulcan, Ioan Irinyi şi Iustin Popfiu au fost maghiari, români şi europeni deopotrivă. Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta i-a felicitat pe organizatori pentru însufleţirea şi conştiinciozitatea cu care se îngrijesc de memoria înaintaşilor lor. PS Virgil, episcop greco-catolic de Oradea, a evocat de asemenea personalitatea celor trei înaintaşi. În cadrul acestui moment, la bibliotecă a fost inaugurată o expoziţie care elogiază personalitatea lui Iosif Vulcan. Traducerea a fost asigurată de Eva Iova, directorul publicaţiei “Foaia Românească de la Gyula.

Au urmat apoi depuneri de coroane, în curtea şcolii generale “Irinyi János”, unde se găsesc mormintele familiei Irinyi, la Casa de cultură, unde se află o placă comemorativă în cinstea lui Iosif Vulcan, apoi la mormântul lui Iustin Popfiu, situat în curtea bisericii greco-catolice din Leta Mare. Aici a fost plantat cu această ocazie un brad, ca simbol al apropierii între românii şi maghiarii care respectă memoria iluştrilor înaintaşi. PS Virgil, episcop greco-catolic de Oradea şi PS Fullop, episcop greco-catolic de Hajdudorog, împreună cu protopopul Szimicsku Ferenc, au oficiat o slujba de pomenire în biserica greco-catolică din Leta Mare. Biserica greco-catolică română din Leta Mare a fost construită în anul 1802. Pe iconostasul bisericii încă şi acum se mai pot citi inscripţii în limba română, care atestă că această comunitate este de origine română.
În continuare, la Casa de Cultură a oraşului Leta Mare, a avut loc un spectacol de muzică clasică, în interpretarea studenţilor Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii din Oradea.

Comentarii

comentarii