VIDEO Mintea românului cea de pe urma – Din toamnă Reșița va avea (din nou) învățământ profesional

Administrația locală, școlile tehnologice din Reșița și agenții economici și-au dat mâna pentru a readuce învățământul profesional acolo unde a fost altă dată. În sala de ședințe a Primăriei Reșița cele trei școli în care există învățământ profesional, firme din Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița au semnat contractul cadru privind acordul de implicare al părților pentru înființarea învățământului dual la Reșița. În baza acestui contract cadru se solicită Ministerul Învățământului înființarea locurilor pentru specializările solicitate de firme la cele trei școli: Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița, Colegiul Tehnic Cărășan și Colegiul Tehnic – pentru anul școlar 2017-2018. Acțiunea este de fapt un prim pas concret spre înființarea învățământului dual la Reșița.

Primarul Ioan Popa spunea că este un nebun optimist care vrea să refacă școlile profesionale de dinainte de 1989 și vrea să vadă căminele pline de copii în următorii 3-4 ani, să fie școli dinamice și să meargă la cantinele școlare să mânănce alături de elevi.
”Noi credem că este una dintre modalitățile prin care readucem Reșița pe piața resursei umane, pe piața forței de muncă și trezim interesul investitorilor. Sper să dinamizăm orașul printr-un aport de resursă umană tânără”, a mai spus Ioan Popa.

Și școlile prezente au văzut în semnarea acestui contract cadru un prim pas în sensul reânvierii învățământului profesional și speră că astfel să fie atrași cât mai mulți elevi spre această formă de învățământ.

”Sperăm ca prin acest sistem de învățământ să atragem mult mai mulți elevi la noi în școală și mai ales pregătirea profesională să fie de calitate superioară și prin această conlucrare cu firmele elevii noștri să poată să-și însușească toate cunoștințele și astfel să poată fi angajați după absolvirea școlii”, a precizat Lucia Țârlea, director Colegiul Tehnic Cărășan.
Deși cei mai mari angajatori din Reșița, TMK și UCMR s-au retras din motive ce țin de buget de la semnarea acestui contract cadru, celelalte firme prezente își pun mari speranțe în această colaborare cu școlile.

”Este foarte important că s-a reușit demararea școlii profesionale duale deoarece în Reșița este o mare lipsă de muncitori calificați. Este și unul dintre motivele pentru care nu prea sunt interesați investitorii să vină”, a precizat unul dintre agenții economici prezenți la această acțiune.

Specializările pentru care au fost cerute de către agenții economici înființarea de clase în sistem dual în cele 3 școli tehnologice sunt: brutar, patiser, bucatar, ospatar, confecționer produse textile, electrician, operator CNC, sudor, strungar.
Elevii din învățământul dual vor beneficia de o bursă de 200 de lei la stat, la care se adaugă alți 200 de la pe care îi vor primi de la agenții economici și vor avea cazare si masă asigurată de către Primăria Reșița.

Comentarii

comentarii