Discovery a vrut sa livreze la RCS cutii cu 30.000 semnaturi „Vrem Discovery”; RCS a refuzat cutiile

Compania Discovery a încercat să livreze, joi, după ora 11.00, la sediul RCS&RDS din Bucureşti, 20 de cutii conţinând 30.000 de exemplare semnate ale petiţiei „Vrem Discovery pe RCS&RDS”, însă oficialii companiei de cablu au refuzat livrarea.

Reprezentanţii Discovery au confirmat că livrarea a fost făcută prin intermediul unei companii de curierat, joi, după ora 11.00, iar cele 20 de colete au fost însoţite de Paul Dicu, alergător de ultramaraton şi unul dintre românii care au apărut pe Discovery Channel în 2011, ca parte din campania „Oricine poate fi erou”, desfăşurată de canalul de televiziune .

Pe cele 20 de cutii erau imprimate logoul Discovery Channel şi textul „Petiţie: Vrem Discovery pe RCS&RDS – 30.000 de semnături”.

În acest context, Paul Dicu a declarat, pentru mediaFAX: „Am decis să însoţesc această livrare pentru că sunt abonat RCS&RDS, sunt unul dintre semnatarii petiţiei şi un susţinător al acestei cauze şi am vrut să mă asigur că mesajul celor 30.000 de fani Discovery ajunge la RCS&RDS”.

Compania RCS&RDS a refuzat însă livrarea făcută de Discovery. Astfel, cutiile cu cele 30.000 de semnături au ajuns numai până la recepţia sediului RCS&RDS, unde oficiali ai companiei au refuzat să primească pachetele. Astfel, compania de curierat a luat cutiile înapoi, au explicat reprezentanţii Disovery.

Cele 30.000 de semnături au fost strânse pe site-ul www.petitieonline.ro, în perioada 23 noiembrie – 11 decembrie. Petiţia este deschisă, continuând să strângă semnături. Astfel, în momentul difuzării acestei ştiri, petiţia „Vrem Discovery pe RCS&RDS” este semnată de 30.796 persoane.

RCS&RDS a scos, în seara de 29 noiembrie, de pe reţelele sale de cablu (care au aproximativ două milioane de abonaţi, n.r.) toate canalele operate de compania Discovery Networks, inclusiv Discovery Channel, fără a avea aprobarea Consiliului Naţional al audiovizualului (CNA) pentru modificarea grilei de programe, aşa cum impune Legea audiovizualului.

Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Aceeaşi lege prevede că în astfel de cazuri CNA poate aplica sancţiuni cuprinse între 10.000 de lei şi 200.0000 de lei.

RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, din pachetul de bază de pe reţelele de cablu televiziunile Discovery Channel şi Animal Planet, în locul acestora fiind incluse History Channel, post care se afla până atunci în pachetul suplimentar al operatorului de telecomunicaţii, dar şi televiziunea BBC Entertainment.

Totodată, RCS&RDS a scos, pe 29 noiembrie, posturile TLC, Discovery Science şi ID Investigation Discovery (toate aflate în portofoliul companiei Discovery), care se regăseau într-un pachet suplimentar în reţelele de cablu ale companiei de telecomunicaţii, pentru care abonaţii plătesc în plus o sumă de 7 lei, faţă de abonamentul la pachetul de bază.

Pe de altă parte, RCS&RDS a transmis, tot pe 29 noiembrie, într-un e-mail adresat abonaţilor săi, că televiziunile „Digi Animal World şi BBC Entertainment vor înlocui Animal Planet şi Discovery Channel, care ies din grilă la 1 decembrie”.

Însă scoaterea canalelor Discovery din reţelele de cablu ale RCS&RDS s-a produs în câteva ore, pe parcursul serii de joi, 29 noiembrie, înainte cu o zi ca acordul de retransmisie între Discovery şi RCS să expire (acordul expira pe 30 noiembrie).

Pe de altă parte, RCS&RDS a scos, pe 23 noiembrie, şi de pe platforma sa de satelit Digi (care are aproximativ un milion de abonaţi, n.r.), televiziunea Discovery Channel, fără a-şi anunţa telespectatorii, unii dintre aceştia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului. Atunci, RCS a scos Discovery din grila Digi după ce, pe 13 noiembrie, compania a primit aprobarea CNA de a-şi modifica grila în acest sens.

De asemenea, RCS&RDS a solicitat, pe 28 noiembrie, CNA aprobarea să scoată canalele Discovery şi de pe reţelele sale de cablu, analogic şi digital.

Reprezentanţii CNA au declarat pe 29 noiembrie, pentru mediaFAX, că RCS&RDS invoca în adresa depusă la Consiliu, prin care solicita scoaterea canalelor Discovery de pe reţelele sale de cablu, expirarea contractului pe care operatorul de cablu îl avea cu compania Discovery.

Totodată, RCS&RDS a solicitat CNA aprobarea pentru introducerea în grilele sale a două canale BBC – BBC Entertainment şi BBC Knowledge, unul de la data de 1 decembrie 2012, iar altul de la data de 1 ianuarie 2013.

Cererea RCS&RDS nu a putut fi analizată de CNA, pentru că şedinţa care ar fi trebuit organizată pe 29 noiembrie, a avut loc cu o zi înainte, respectiv miercuri, 28 noiembrie.

Cererea RCS de aprobare a scoaterii canalele Discovery şi de pe reţelele sale de cablu, analogic şi digital, a fost analizată însă de CNA în şedinţa din 4 decembrie. Atunci, CNA i-a audiat şi pe oficialii Discovery Networks, hotărând să sesizeze Consiliul Concurenţei şi autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu privire la faptul că RCS&RDS a scos din grilă toate canalele Discovery şi să amâne până pe 18 decembrie luarea unei decizii în acest caz.

Decizia RCS&RDS a venit după ce şi Digi, operatorul de cablu din Ungaria deţinut de compania de telecomunicaţii românească RCS&RDS, a scos, pe 20 noiembrie, din ofertele de cablu analog şi digital televiziunea Discovery Channel.

De cealaltă parte, într-un comunicat de presă din 3 decembrie, RCS&RDS a propus public Discovery Networks să retransmită televiziunile pe care compania le operează în România într-un pachet separat, pentru care abonaţii care doresc să le vizioneze să plătească un abonament diferit de cel plătit pentru restul posturilor.

Reacţia RCS&RDS a venit după ce Mark Hollinger, preşedinte şi CEO al Discovery Networks International, a declarat, într-o scrisoare deschisă către abonaţii RCS&RDS, remisă pe 30 noiembrie agenţiei mediaFAX, că RCS a scos canalele Discovery din ofertele sale înainte de expirarea contractului dintre cele două companii. Hollinger a precizat atunci că Discovery a încercat timp de un an să aducă la masa negocierilor RCS, astfel încât telespectatorii să nu fie afectaţi. Totodată, Hollinger a spus că oficialii Discovery sunt „indignaţi” de decizia RCS&RDS de a scoate din grilele sale toate canalele Discovery, privând aproximativ 3 milioane de telespectatori de aceste programe, motiv pentru care au fost demarate discuţii cu autorităţile din România şi cu Uniunea Europeană.

De cealaltă parte, RCS&RDS a spus în comunicatul din 3 decembrie: „scrisoarea deschisă a domnului Mark Hollinger, preşedintele Discovey Networks International, ne surprinde prin contradicţia dintre grija deosebită pentru soarta telespectatorilor, exprimată în acest mesaj, şi poziţia din timpul negocierilor, când principala preocupare a reprezentanţilor Discovery era menţinerea unor tarife şi a unor venituri garantate cât mai mari”.

Într-un alt comunicat din 26 noiembrie, RCS&RDS spunea că nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toţi abonaţii săi, în condiţiile în care cota medie de audienţă a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.

În schimb, Discovery Networks a spus, într-un comunicat din 28 noiembrie, că oferta pe care au făcut-o RCS&RDS este competitivă, iar preţul cerut companiei de telecomunicaţii este unul rezonabil în raport cu calitatea programelor difuzate de televiziunile Discovery. Totodată, potrivit respectivului comunicat, Discovery Channel este cel mai urmărit canal de documentare din România, lider pe segmentul său.

RCS&RDS a scos canalele Discovery din grilele sale din România şi Ungaria, în contextul în care operatorul de cablu şi-a lansat propriile televiziuni de documentare.

Astfel, RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld şi DigiLife.

RCS&RDS a primit, pe 27 septembrie, aprobarea Consiliului Naţional al audiovizualului din România pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld şi DigiLife, după ce, în şedinţa din 25 septembrie, reprezentanţii CNA au ezitat să ia o decizie în acest sens. Atunci, unii membri ai Consiliului şi-au exprimat temerile că, odată cu lansarea propriilor televiziuni de documentare, compania RCS&RDS va scoate din grilă canale concurente, ca Discovery şi national Geographic.

La mai puţin de o lună după ce a lansat cele două televiziuni de documentare – DigiWorld şi DigiLife -, RCS&RDS a cerut CNA şi a primit, în data de 30 octombrie, o nouă licenţă audiovizuală prin satelit pentru lansarea unui nou post de documentare – Digi Animal World.

Comentarii

comentarii

One thought on “Discovery a vrut sa livreze la RCS cutii cu 30.000 semnaturi „Vrem Discovery”; RCS a refuzat cutiile

Comments are closed.