Doamna teatrului reșițean, se destăinuie de Ziua Teatrului: Camelia Ghinea – poftiți la scenă!
Vorbim mult despre politică, despre ştirile de la ora 5, share-uim şi dăm like-uri pe reţele de socializare.. Dacă scăpăm cu nervii tari după factura la întreţinere, de obicei, superficial şi ignorant, ne „desfătăm” cu ceva uşor urmărind emisiuni care promovează aşa zisele Vip-uri mioritice dâmboviţene. Dar lângă noi trăiesc oameni care ne înfrumuseţează viaţa. Mi-am propus să-i cunoaştem pe actorii teatrului reşiţean. Și fiind luna martie, voi începe cu actrițele noastre, pentru că şi ele au aceleaşi greutăţi ca noi, dar îşi dedică risipirea de frumos, aici acasă la noi, în Banatul de Munte, unde au rămas renunţând la „Şansa” de-a beneficia de avantajele unor cetăţi teatrale mai mari şi mai cunoscute.
Camelia Ghinea este liderul de vârstă al teatrului reşiţean, o actriţă care şi-a asumat această carieră cu profesionalism.
Reporter: Cami, de câte ori ai vrut să pleci şi de ce? Dar, ce te-a oprit?
Camelia Ghinea: Mie mi-a trebuie un curaj fantastic să plec din Bucureşti şi să vin aici, într-un loc în care nu avem pe nimeni, nici rude nici prieteni. Am avut un curaj cu care m-am întâlnit o singură dată. Mi-e frică de noi începuturi, îmi este frică de oameni, cel puţin îmi era… Am avut posibilitatea şi norocul de a alege şi…de fiecare dată am ales Reşita. Mi s-au oferit şanse pe care am simţit că nu le pot rata, întâlniri ce le visasem din copilărie, cum este şanse de a fi alături de maestru Alexandru Repan, Ioana Crăciunescu, Ion Haiduc…Întâlniri cu oameni şi roluri pe care nu ştiu dacă le-aş fi dat viaţă în alte teatre. Reşita a avut nevoie de mine şi…a avut grijă de mine. E o mare şansă pentru un actor să nu piardă contactul cu scena, cu oamenii de la care poate învăţa şi care ajută la formarea lui. E ca un vis ce devine realitate şi îţi demonstrează că este o mare IUBIRE. Asta este teatru pentru mine – IUBIRE, ZBOR, ÎNALT – PREA PLIN!
Reporter: Reşita, se spune, are un public bun, te motivează acest lucru?
Camelia Ghinea: Nu consider că Reşita are un public bun. Faptul că la fiecare premieră publicul este în picioare, nu demonstrează acest lucru, pentru mine. Noi avem un public fidel, un public – prieten, un public ce ne iubeşte necondiţionat. Mie mi se pare acest lucru o sabie cu două tăişuri…Poate duce la o împăunare nemotivată ce va atrage plafonare şi o lipsă de autodepăşire. Nu numai Reşita are public bun, TEATRU, în general, are public bun. Dacă sălile sunt pline de oameni ce îşi doresc să desăvârşească acest act artistic, TEATRU are şi public bun şi actori buni. Iată că vorbim de două jumătăţi ce se caută una pe alta, ca într-o mare IUBIRE, şi se întâlnesc formând întregul ,,acel ceva” ce face să ne contopim şi să credem în ceea ce dăm şi primim.
Reporter: Ai avut şansa de-a face teatru lângă nume mari- George Drăgulescu, George Vrânceanu, Tanța Lache și mulți – mulți alții. Acum, le duci Visul mai departe… Consideri că „uităm prea uşor” ceea ce nu trebuie uitat?
Camelia Ghinea: Uitarea! Unii spun că e bine ca ea există…pentru noi, actori de TEATRU, e grea, trăim cu ea pe suflet. Cine o să-şi mai amintească de noi, actori de provincie, care nu am făcut nici film, nici TEATRU de televiziune, nici emisiuni tv?! Cine îşi mai aminteşte de Coca Mihalache, de George Drăgulescu,Gheorghe Vâlceanu, Ovidiu Cristea, Cristi Dragulănescu, Guță Alexandrescu, George Urlică, Iuliana Doru, Florin Tâmpu, Vasile Bălu? Îmi doresc aşa mult să nu fi uitat pe vreunul din ei. Măcar atât le datorez. Aceşti oameni minunaţi, aceşti titani – au dat viaţă scenei reşiţene, au ars şi au făcut ca TEATRU să existe.
Noi cum le mulţumim? nici nu mai amintim de ei, nu mai exista nici poze, nici înregistrări, nici amintiri. Cei de acum trăiesc cu impresia că totul a început cu ei şi se va sfârşi cu ei…Nu! Începutul a fost atunci, noi doar continuăm uitând să ne pomenim morţii. Am văzut în ei zei ce nu îmi permiteam să îi ating sau să îi deranjez cu o şoaptă. Zeii mei, astăzi nu mai sunt. Uitarea s-a aşezat peste ei, un praf gros îi acoperă astăzi făcându-mă să şoptesc printre lacrimi ,,a fost odată.” Din păcate, toţi cei de care am pomenit, au plecat devreme la stele. Îi cunosc şi ştiu că de acolo, de sus, ne urmăresc cu un zâmbet în colţul gurii neaşteptând recunoştinţa vreunuia dintre noi.
Reporter: Eşti mamă, soţie – ce sfat dai tinerilor care-şi doresc un câştig imediat? Cum suporţi sacrificiul de a-ţi respecta meseria şi totodată de-a rezolva toate problemele familiale?
Camelia Ghinea: A fi actor nu este o meserie, a fi actor este O ARDERE! Nu face asta dacă nu ştii şi nu eşti pregătit să dai …Le spun doar să dăruiască,să se dăruiască! E greu să fi femeie în vremurile noastre. O iau ca pe o provocare, îmi plac provocările! Îmi asum femeia, soţia, actriţa, mama. Niciodată nu am fost răsfăţată de soartă, totdeauna am muncit şi m-am zbătut pentru tot ceea ce am realizat! Faptul că provin dintr-o familie modestă, a făcut să am vise şi ambiţii. Atât mama cât şi tatăl meu, doi oameni simpli, m-au învăţat că în viaţă nu este totul doar să îţi doreşti. Trebuie să vrei şi să demonstrezi că poţi! Femeie a zilelor noastre mi-o asum, cu totale răspunderile trecând prin totale problemele şi stările cunoscute de toată lumea. Râd, plâng, mă frământ, am nopţi nedormite, am durere şi bucurii, iubesc şi urăsc – tot ce însemnă viaţa mă mângâie sau mă loveşte nelăsându-mă niciodată să uit că sunt om. Motivaţia de a trece mai departe, indiferent de ceea ce îmi oferă viaţa este, este fetiţa mea, Adriana Maya-Maria, sufletul fără de care nu aş mai fi o femeie împlinită. Sunt fericită, am lângă mine exact oamenii dragi, oameni fără de care nu aş rezista: Adriana, fata mea, mămica mea, care a lăst capitala pentru a fi alături de mine – şi, nu în ultimul rând, Adi – Mesar Adrian, omul care de 23 de ani îmi stă alături şi face ca lucrurile să îmi fie mult mai uşoare. Omul care mă înţelege şi îmi respectă atât deciziile cât şi meseria. Acestor oameni dragi mie, le mulţumesc că fac posibilă femeia vremurilor acestea.
Reporter: Ce ai şi nu ţi-ai dori să ai?
Camelia Ghinea: Am amintiri, am zile de sărăcie, zile de lacrimi, zile de durere, zile în care mi-aş fi dorit să îmi pot ajuta părinţii…din păcate, nu depindea de mine Am şi eu orgolii, am frustrări…ai putea face o minute şi …să le faci să dispară?
Reporter: Rolul care te-a marcat? Rolul pe care ţi-l doreşti? Ai un dramaturg preferat?
Camelia Ghinea: Nu este clişeu, toate m-au marcat în egală măsură. M-au schimbat în ceea ce sunt. Din copila timidă, retrasă, ruşinoasă, care nu vroia să atrage atenţia, am devenit stăpână pe mine, gata oricând să mut munţii, Am devenit femeia capabilă să trăiască şi să îşi ia propriile decizii. Ştiu ce vreau şi ce pot, am multe de spus şi de arătat. N-am să pomenesc nici un rol pe care l-aş dori, las lucrurile să se întâmple. Ca orice actor, îmi doresc să joc. Trăirile şi căutările, indiferent de personaj, vor exista, aşa că…voi vedea dacă vor veni cele dorite sau…? Simt că am o atracție deosebită faţă de Cehov şi Ibsen. Ibsen nu am avut norocul şi şansa să joc, mi-l doresc. Cehov mi-a dăruit-o pe Elena Andreevna, atât de dragă mie. Îmi place şi Shakespeare cu a să ,,Scorpie îmblânzită”.
Reporter: Prin meseria voastră, eu consider, fără a fi patetică, că vă iubiţi comunitatea, ţara…fiecare în parte sunteţi o bucăţică de Românie. Nichita spunea: ,,Patria mea e limba romană!” România – cum îţi răspunde la această iubire?
Camelia Ghinea: Eu nu aştept IUBIRE din partea României, nici măcar recunoştinţă. Am fost educată ca eu trebuie să iubesc România. Şi o iubesc, indiferent de conducător, indiferent de ceea ce îmi oferă. Ee o iubesc, aşa cum cred eu că o pot iubi. Mă doare să se vorbească urât de ea, mă doare că e rănită, mă doare că este furată, mă dor conducătorii care îi are! Nu ,eu nu aştept iubire de la țărişoara asta, ea ne dă tot ce are mai frumos. Actorii nu fac troc cu ceea ce au; ei nu îşi propun să îşi dea talentul la schimb. Actorii dăruiesc, îşi pun sufletul pe tavă şi tot ei mulţumesc. Aplauzele şi florile de la final, reprezintă cea mai mare răsplată! Nu pentru bani urcăm pe scenă, remuneraţie aceea care o ridicăm o dată pe lună, nu ne ajunge nici să plătim utilităţile la apartament. Și noi trăim, ne hrănim, plătim bănci şi chirii, avem copii la școală. Noi trăim pentru această mare întâlnire pe care o aşteptam plini de emoţie: actorul – scena – publicul.
Reporter: ,,Teatrul este viul pt vii” – Tu cum traduci cititorilor acest mesaj?
Camelia Ghinea: Se întâmplă, este aici, indiferent de timp, perioade, frământări şi întrebări. Teatru este întotdeauna la timpul prezent, are viitor, respiră. Tot ceea ce este şi respiră, trăieşte! Cât există oameni de teatru, cât există şi un singur spectator, teatrul este şi va fi viu! Să avem grijă ca acest miracol să nu devină ,,A fost odată…”
Reporter: Un gând pt spectatori şi cititori ?!?
E bine că există şi Ziua Mondială a Teatrului, este ZIUA în care noi, cei ce facem să se întâmple această minune, nevăzuţi, întindem mâinile unii către alţii, ca într-o rugăciune, sperând că dăruind iubire, lumea va fi mai bună. Ce pot eu să doresc acestor minunaţi creatori? Iubire, gândire limpede şi inspiraţie! La mulţi ani, să creşti sănătos, plin de valori!
A consemnat pentru InfoCs: Anca Bălălău
Foto: Arhiva personală a artistei