Doi morti si doi grav raniti in accidente de munca in luna octombrie in CS

Două persoane decedate în accidente la locul de muncă și alte 8 se află în incapacitate temporară de muncă.
Și în luna octombrie s-au înregistrat accidente de muncă în județul Caraș-Severin. Față de luna trecută a crescut numărul acestor cazuri. Dacă în luna septembrie 6 persoane s-au aflat în incapacitate temporară de muncă datorită unor astfel de incidente, în octombrie numărul a crescut la 8 persoane. Tot în luna octombrie, 2 persoane și-au pierdut viața datorită accidentelor la locul de muncă.

Cu scopul de a preîntâmpina astfel de incidente nefericite, inspectorii ITM au intensificat controalele, mai ales în domeniile de activitate unde au fost comunicate evenimente în care angajații au avut de suferit.

Controalele s-au lăsat cu sancțiuni în valoare de 13.000 lei, aplicate pentru deficienţe privind amenajarea corespunzătoare a schelelor, dar și pentru nereguli în purtarea echipamentului individual de protecţie, instruirea lucrătorilor, asigurarea măsurilor de electrosecuritate, etc.

I.T.M. Caraş-Severin va continua acţiunile de control şi va urmări modul de îndeplinire a măsurilor dispuse în urma controalelor.

Comentarii

comentarii