Dolarul a pus în puşculiţă încă şapte bani – Ce facem cu leii ?

Odată încheiată tragedia elenă a Grexit-ului, după ce noul program de ajutor financiar a fost votat atât de parlamentarii din Grecia cât şi cei din Germania, pieţele şi-au reîndreptat atenţia către politicile monetare ale BCE şi Fed.

Decizia tot mai sigură a Rezervei Federale americane de a majora în acest an, cel puţin o dată, dobânda din SUA în contrast cu BCE care derulează un program de injectare de lichidităţi, menţinând în această perioadă dobânda aproape de 0%, face din dolarul american un câştigător.
Creşterea plasamentelor în monedă americană au produs aprecierea ei. Pe piaţa locală, cursul a urcat de la 4,0064 lei, la începutul perioadei, la 4,0584 lei, la finalul ei, mai sus cu aproape şapte bani faţă de data de 10 iulie. Cotaţiile din piaţa valutară au crescut şi mai mult, de la 3,971 până la 4,081 lei.

Cursul euro a avut o evoluţie descendentă, el coborând de la 4,4351 lei, la începutul intervalului, când maximul din piaţă a fost de 4,4520 lei, la 4,4184 lei, minim al ultimelor două luni şi jumătate.
Ultima şedinţă a perioadei s-a deschis la 4,4190 lei, tranzacţiile realizându-se apoi în intervalul 4,4150 – 4,4250 lei, cu închiderea la 4,4150 – 4,4180 lei. Reamintim că în 15 iulie euro a scăzut până la un minim de 4,4050 lei, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la finalul lui aprilie.
Media monedei elveţiene, care s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,04 şi 1,051 franci/euro, a fluctuat între 4,2304 şi 4,2456 lei, cursul de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,2391 lei.

Evoluţia leului din perioada următoare va continua să fie influenţată major de factorii externi, în principal de dicizia Fed de majorare a dobânzii, care va provoca ieşiri de capital speculativ. Pe plan local, principalul risc îl reprezintă căderea actualului Executiv, dar efectele vor fi unele pe termen scurt.

Iulie şi august sunt, din punct de vedere istoric, două luni în care leul se apreciază, datorită creşterii fluxului de valută la casele de schimb, din partea românilor care se întorc în ţară pentru a-şi petrece concediile dar şi a turiştilor străini.

Pe de altă parte, interesul investitorilor în leu se va menţine, datorită diferenţialului mare între dobânda de politică a BNR, care este de 1,75%, faţă de aproape 0% în zona euro sau SUA.
De asemenea, parcursul pozitiv al economiei oferă încredere. Recent, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a declarat că PIB-ul va avea o creştere solidă în acest an, de 4%.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1197 dolari, la începutul perioadei, la 1,0829 dolari, la finalul ei, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la finalul lui mai. Deprecierea a fost cauzată de programul de relaxare cantitativă a BCE.

Aceasta a fost şi cauza pentru care euro a coborât la minimul ultimilor şapte ani faţă de lira sterlină, după ce guvernatorul Băncii Angliei a declarat că instituţia ar putea începe majorarea dobânzilor spre sfârşitul anului, spre suprinderea pieţelor.

Analiza cuprinde perioada 13 – 17 iulie

Pentru InfoCs.ro analist economic Radu Georgescu

Comentarii

comentarii