Elveția, lovitură pentru români. Din PE: ”Ni se închid niște uși, de parcă am fi ciumații Europei!”. Solicitare către CE

507 Viewed Comentariile sunt închise pentru Elveția, lovitură pentru români. Din PE: ”Ni se închid niște uși, de parcă am fi ciumații Europei!”. Solicitare către CE

Elveția a activat clauza de salvgardare aplicabilă cetățenilor români și bulgari. Măsura are valabilitate de 1 an și poate fi reînnoită.

Această decizie a Elveției vizează eliberarea de noi permise de ședere de tip B, ce permit durată de ședere între 1 și ani. Decizia părții elvețiene vine după ce în perioada iunie 2016 – mai 2017 au fost acordate aproximativ 3900 permise de şedere de tip „B” pentru cetăţenii români şi bulgari, cifră care depăşeşte pragul mediu al ultimilor 3 ani, de 1024 de permise, se arată în comunicatul MAE.

”Trebuie să ripostăm imediat”

Europarlamentara Maria Grapini a reacționat dur: ”Mă feresc să jignesc, dar decizia Elveției spune multe despre modul în care, istoric vorbind, această țară face politică! N-am cum să nu remarc nota clară de discriminare, impusă de elvețieni, din moment ce ne-au nominalizat. E o decizie jignitoare și consider că trebuie să ripostăm imediat! Am fost raportor din partea grupului S&D pe Raportul privind relația UE-Elveția, în care s-a stipulat clar că trebuie să existe reciprocitate – Raportul Obstacole în calea funcționării depline a pieței interne-acordul SEE. În acest raport, la punctul 18, se prevede clar: `reiterează faptul că libera circulație a persoanelor este una dintre libertățile fundamentale și unul dintre pilonii pieței unice, fiind dintotdeauna parte integrantă și condiție prealabilă a abordării bilaterale UE-Elveția`. Am citit și comunicatul oficial al MAE… Nu vă supărați, reacția României este firavă! Suntem DISCRIMINAȚI pe față și noi ținem lecții de ideologie? Guvernul Elveției ne ține la graniță și noi vorbim despre respectarea liberei circulații? Sunt dezamăgită. Mâine, la București, îi voi cere președintelui CE, Jean-Claude Juncker, o poziție legată de verdictul controversat al Elveției, iar oficialilor români le voi sugera mai multă fermitate. Ni se închid niște uși, de parcă am fi ciumații Europei! Este ridicol!”.

CE să verifice de urgență!

Și europarlamentarul PSD Victor Negrescu a reacționat imediat și vehement. El consideră că restricțiile temporare pe piața muncii introduse de Elveția reprezintă un gest nedrept şi un semnal de neîncredere transmis de acest stat către România, Bulgaria şi Uniunea Europeană deopotrivă.

”Există un număr important de cetăţeni români care muncesc pe teritoriul elveţian – conform datelor oficiale, cei mai mulţi dintre aceştia sunt înalt calificaţi. Gestul anunţat astăzi este şi un mesaj simbolic de respingere adresat acestora. Solicit Comisiei Europene să verifice de urgenţă dacă în luarea acestei decizii au fost îndeplinite toate condiţiile legale şi dacă au fost respectate în detaliu toate criteriile convenite între Uniunea Europeană şi statul elveţian în această privinţă. De asemenea, am solicitat Comisiei Europene să supravegheze procesul de suspendare și să vegheze la reinstalarea în cel mai scurt timp a dreptului la muncă. Este un bun moment ca Uniunea Europeană să arate că îşi protejează cetăţenii şi reacţionează când există orice semnal că ei sunt trataţi incorect”, afirmă eurodeputatul.

Sursa> https://www.dcnews.ro/elve-ia-lovitura-pentru-romani-din-pe-ni-se-inchid-ni-te-u-i-de-parca-am-fi-ciuma-ii-europei-solicitare-catre-ce_542526.html

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Don't miss the stories follow Info-CS and let's be smart!
Filed in
Related posts
Comments are closed