Euro a scăzut la minimul ultimelor cinci luni – E de bine? E de rau?

Chiar dacă monedele din regiune au continuat să se deprecieze față de euro, în condițiile în care dolarul american a atins un maxim al ultimelor cinci luni față de un coș al principalelor valute, leul s-a apreciat comparativ cu euro.

Cursul monedei unice a scăzut de la 4,6303 la 4,6228 lei, cel mai mic nivel începând cu 19 decembrie 2017, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,631 – 4,623 lei, la deschidere, până la 4,617 lei. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau în jurul valorii de 4,62 lei.

Menținerea pe apreciere a leului are în spate decizia BNR de a majora dobânda sa de politică monetară la 2,50%, în condițiile în care inflația a sărit la 5%. Măsura a avut darul, așa cum anticipa guveranatorul Mugur Isărescu, fondurile speculative care sunt interesate să obțină randamente cât mai mari. La aceasta s-au adăugat vânzările de valută la care recurg companiile exportatoare cuintenția de a achita taxele și impozitele la bugetul de stat.

Intrările speculative de valută s-ar putea micșora, în cazul în care BNR va încetini întărirea politicii sale monetare, dacă datele referitoare la evoluția PIB-ului din al doilea trimestru vor fi unele nemulțumitoare.

Pe de altă parte, BNR a operat din nou în piața monetară, de unde a atras depozite de la băncile comerciale în valoare de aproape de 6,2 miliarde lei, la o dobândă de 2,50%. Aceasta a făcut ca indicii ROBOR să nu mai cunoască schimbări spectaculoase, cel la trei luni fiind calculat la 2,72% iar cel la șase luni la 2,89%.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9308 la 3,8370 lei, valoare care se mai înregistra la jumătatea lui decembrie trecut.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,171 și 1,176 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9298 la 3,9375 lei.

Moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,292 – 4,313 zloți iar cea maghiară la 318,2 – 319,5 forinți.

Perechea euro/dolar a scăzut la 1,1717 – 1,1776 dolari, după ce Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, a afirmat că „războiul comercial” dintre SUA și China se află într-o perioadă de așteptare.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a crescut de la 8.229,58 dolari, vineri seară, la 8.509, 71 dolari, ieri la prânz.

Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până luni la ora 14.

Comentarii

comentarii