EXCLUSIV FOTOGALERIE VIDEO UPDATE Fată de 15 ani dispărută în zona Șopotul Vechi de două zile

Autoritățile locale din comuna Dalboșeț au intat de marți seară în alertă după ce o fată de 15 ani a dispărut de acasă.

 

UPDATE DUMINICA 19 august

Căutările Mădălinei, fata din Şopotul vechi care a dispărut de la sălaş de aproape o săptămână, au mai scăzut în intensitate. Oamenii sunt tot mai demoralizați.

Vineri, aproape 150 de omeni -aceasta însemnând săteni, poliţişti, jandarmi şi pompieri, sprijiniţi  cu tractoare, motociclete enduro, maşini de teren şi atv-uri, au răscolit şi periat toată zona de deasupra de Şopot, spre Dalboşeţ, Bănia şi chiar peste munte la Ravensca.

,,Din păcate, la lăsarea serii, oamenii au coborât în Şopot la cămin unde am avut o mică şedinţă după care am stabilit ce vom face” spune coordonatorul acţiunii din partea autorităţilor locale, viceprimarul Iosif Velcotă. ,,Sâmbătă, cei de la MAI s-au retras, o parte din săteni au plecat acasă, dar fiindcă au venit mulţi tineri acasă, o parte din rude şi prieteni au plecat din nou în căutare, cam 50 de oameni. Duminică, am fost şi mai puţini. Am scotocit peste tot, dar…..nimic. Luni, ne vom întâlni din nou şi vom decide ce este de făcut” a mai declarat pentru InfoCS viceprimarul Velcotă.

UPDATE JOI 16 august

 

 

Aproximativ 150 de oameni au scotocit dealurile, văile și pădurile de pe Tâlva Blidarului, Valea Bârz, Tâlva-naltă – căutările ajungând până la Fântâna Haiducilor și chiar la Ravensca peste Munții Locvei. Au fost folosite, camere cu termoviziune de la Poliția de Frontieră, câini special dresați pentru căutat urme, au fost prezenți săteni din Șopotul Nou, cel Vechi, angajați ai Primăriei Dalboșeț și de la Bănia. Au venit în ajutor pădurarii, jandarmi, polițiști și zeci de săteni care cunosc locurile. S-au folosit tractoare, atv-uri,motociclete enduro și mașini de teren, dar din păcate fără nici un rezuzltat.

,,La ora 19 am oprit căutările, ne-am adunat și am coborât în Șopot. Vineri dimineața ne reorganizăm, mai primim întăriri și cu forțe proaspete, reluăm căutările. Din punctul nostru de vedere – în primul rând ca oameni și vecini, am făcut tot ce am putut, am răscolit toată zona, dar parcă Mădălina a intrat în pământ. Vineri vom căuta pe niște văi abrupte mai de departe, și dacă nici atunci nu dăm de vre-o urmă, nu știu ce o să mai facem. Vom stabili asta în funcție de evenimente” spune viceprimarul comunei Dalboșeț, Iosif Velcotă, coordonatorul sătenilor și civililor.

InfoCs vă va ține la curent cu desfășurarea evenimentelor de la Șopotul Vechi.

 

UPDATE 16 august

La efectuarea căutărilor, astăzi, pe lângă efectivele de poliţişti

şi jandarmi vor fi angrenate şi 2 echipaje din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei

de Frontieră Caraş-Severin cu aparatură de termoviziune, efective de la Inspectoratul

pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin – secţia Bozovici,

2 câini de urmă, 2 câini de însoţire, precum şi lucrători din cadrul Ocolului Silvic

Bozovici şi Ocolului Silvic Sasca-Montană. Căutările sunt îngreunate datorită

terenului accidentat, întinderii locului de căutare şi a vegetaţiei.

Minora este necomunicativă şi nu are orientare în spaţiu. La acțiunra de azi sunt angrenați peste 150 de oamni.

Vom reveni.

Cel puțin 30 de săteni din Șopotul Vechi împreună cu angajați ai primăriei Dalboșeț sprijiniți de 5 jandarmi și polițiști, au căutat toată noaptea de marți spre miercuri, o minoră de 15 ani care a dispărut de la sălașul familiei aflat deasupra satului pe Tâlva Blidariului. Mădălina, fiindcă așa se numește fata, a dispărut marți în jurul orei 18 pe când a fost lăsată singură câteva minute de masa sa care a mers după apă la o fântână aflată la 100 de metri de casă.

Fata are și un handicap mintal fiind ușor retardată. În afară de asta, ea vorbește foarte încet și obosește foarte repede din cauza bolii, dar niciodată nu a plecat de acasă sau de lângă mama ei care îi este și asistent personal.

Familia a dat alarma și în căutarea fetei au pornit sătenii și 5 oameni ai legii: doi polițiști și 3 jandarmi. Căutările au fost sistate miercuri dimineața în jurul orei 6, oamenii s-au reorganizat, s-au schimbat venind alți săteni odihniți, după care, aproape 40 de săteni sub comanda viceprimarului Iosif Velcotă, de data aceasta sprijiniți și cu mașini de teren și motociclete enduro, au pornit în căutarea fetei.

Localnicii cunosc foarte bine terenurile și au luat la periat toată zona. Căutările au trecut peste Munții Locvei – oamenii ajungând până în satul Ravensca, dincolo de munte.

Cu toate eforturile lor, din păcate, fata nu a fost găsită urmând ca în această dimineață, cu ajutorul unui câine specializat în căutarea de urme adus de la Timișoara, să fie reluate căutările.

InfoCs vă va ține la curent cu evenimentele de la Șopotul Vechi.

Comentarii

comentarii