EXCLUSIV VIDEO Inceput de an incendiar la Resita – Foc de vegetaţie cu 10 hectare de fâneaţa în flăcări

Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit astă noapte în apropierea Reșiței. Flăcările au ars peste 10 de hectare de fâneață și vegetație uscată și amenințau pădurea din apropiere. În timp ce românii au sărbătorit revelionul, pompierii militari din Reșița au serbat noul an la temperaturi înalte, la propriu. Focul a cuprins vegetația uscată și se apropia amenințător de litiera pădurii. Pe lângă flăcările înalte și de 2- 3 metri, fumul gros și înecăcios a dat de furcă pompierilor militari.

Focul a ars vegetația uscată – ferigă în proporție de 90% – crescută din abundență atât pe terenul privat al sătenilor din Lupac, cât și pe islazul comunal sau al ocolului silvic Reşita. Având în vedere lungimea liniei de foc de peste 2-3 km, pompierii au avut de furcă cu flăcările cel puțin 3- 4 ore.

Din cauza terenului accidentat și a depărtării de șosea, cel puțin doi km, focul a fost stins doar cu lopețile și pliciurile confecționate de pompieri. Ca de obicei, cauza incendiului o reprezintă focul deschis – mai exact – incendierea voită a fânețelor și terenurilor pentru a scăpa de iarba uscată, lucru total interzis de lege.

Deși povestea cu focurile și pompierii se repetă de ani buni, până acum în Caraș- Severin nu a fost prins nici un vinovat care a provocat incendiul.

Comentarii

comentarii