EXCLUSIV VIDEO Un TIR sârbesc încărcat cu plasă metalică, s-a răsturnat la Armeniş

Accident TIR (2)Un TIR înmatriculat în Serbia, s-a răsturnat aseară la intrarea în comuna Armeniș. Mastodontul încărcat cu plasă de sârmă, venea de la Buzău și se îndrepta spre Timișoara iar la intrarea în Armeniș dinspre Teregova, la o curbă- mai exact în apropierea stației CFR, într-un loc foarte periculos în care s-au întâmplat mai multe accidente, din cauza vitezei, TIR-ul a intrat în balans şi s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului- sens spre Caransebeş.

Din remorca TIR-ului s-a ales praful iar plasa metalică s-a răsturnat şi împrăştiat peste tot: o parte pe marginea drumului alta a rămas în remorcă iar o altă cantitate a ajuns în râpa de pe margine.
Din fericire, nici şoferul şi nici ajutorul acestora, cetăţeni sârbi, nu au păţit absolut nimic.
Circulaţia a fost îngreunată toată noaptea şi s-a derulat alternativ dirijat până când o macara a ridicat TIR-ul din locul accidentului.
Din fericire, şi marfa şi autotrenul sunt asigurate.

Comentarii

comentarii