VIDEO Tragedie la Bocșa – fetița de doar 4 ani lovită de tren, a murit

Fetița de 4 ani care a fost lovită la Bocșa de scara unui automotor ce circulă pe ruta Reșița – Timișoara în data de 8 august, a murit.
Micuța se afla pe o potecă în apropierea căii ferate împreună cu bunica de 80 de ani și un frățior și mergeau spre un magazin din apropierea casei, după înghețată. În apropiere de locul respectiv, se află o trecere peste linia ferată – fără barieră. Casele sunt așezate de o parte și de alta a căii ferate. În momentul în care mecanicul locomotivei a sunat și a ambalat motorul, fetița s-a speriat și s-a tras din mâna bunicii apropiindu-se de linia ferată – moment în care a fost acroșată de scara primului vagon. Fata a leșinat pe loc din cauza loviturii și a intrat în comă.
https://youtu.be/Xf4u3RhXivE
Norocul micuței a fost în două femei care se aflau în tren – o doctoriță și o asistentă medicală- care i-au acordat primul ajutor și au resuscitat-o – timp în care a sosit o ambulanță care a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, tot în stare de comă.

Fata a fost stabilizată, pregătită conform procedurilor medicale și trimisă la Spitalul de Copii din Timișoara fiindcă Reșița nu are secție de traumatologie pentru copii. Fata a stat în permanență conectată la aparate, dar după trei săptămâni, ea a pierdut lupta cu viața.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. De asemenea, inspectorii de la Protecția Copilului a cercetat cazul. Fetița nu are tată iar mama lucrează în Italia. Fetița a avut parte de toată grija și dragostea bunicilor și a străbunicii, dar inevitabilul s-a produs – un accident stupid. Prin locul respectiv – poteca dintre două străzi și de pe marginea căii ferate- trec zilnic zeci de oameni. Și fetița a mai trecut pe acolo de multe ori, dar acum – s-a petrecut necazul.

Comentarii

comentarii