Foc în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei

Intervenţie deosebit de grea într-o zonă greu accesibilă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. În zona Herculane crește o specie endemică de conifere pe cale de dispariție, pinul negru de Banat. Tot aici trăiește scorpionul, vipera cu corn precum și o mare varietate de plante și animale unice in Romania.

La această oră, 16 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin intervin alături de mai mulţi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Băile Herculane pentru stingerea unui incendiu de litieră izbucnit în Parcul Naţional Domogled – zona Valea Cernei. Unitatea parcelară aparţine Ocolului Silvic Băile Herculane.

Incendiul se manifestă într-o zonă greu accesibilă, foarte abruptă, nefiind posibilă intervenţia cu ajutorul autospecialelor. Pompierii militari şi reprezentanţii Ocolului Silvic au parcurs mai mulţi kilometri pe jos până la locul incendiului şi acţionează cu mijloace de primă intervenţie.

La solicitarea inspectoratului carasan, a venit în sprijin şi un elicopter SMURD de la Arad cu ajutorul căruia reprezentanţi ai ISU Semenic şi ai Ocolului Silvic Băile Herculane au executat o misiune de recunoaştere aeriană, pentru a efectua o primă estimare a suprafeţei afectate de incendiu. Se pare că ar fi vorba de aproximativ 15 ha.

În urmă cu aproximativ două luni, în Parculul Național Domogled, a izbucnit un alt incendiu de vegetație care a fost stins după o săptămână de eforturi cu ajutorul a peste 200 de oameni din județele CS, GJ şi Mh.

ps. Nu avem cum filma, este o zonă izolată, să sperăm că primim imagini de la ISU. Greu de crezut că omul poate face ceva acolo. Doar dacă vine ploaia se poate stinge. În urmă cu vreo 15 ani, în aceeaşi zonă, focul a durat aproape o lună şi a fost stins de….ploaie.

vali popovici

Comentarii

comentarii