FOTOGALERIE FII VOLUNTAR! FII ,,CRUCEA ROŞIE” !

Data de 14 noiembrie 2012, în calendarul UNESCO este marcată ,,Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului”.

Cu acest prilej,  sub îndrumarea doctorului Nicolae Berzescu şi ispectorului Haramuz, Societatea de Cruce Roşie – filiala Caraş-Severin, a organizat un centru de testări a glicemiei în aer liber. Aici, oricărui trecător care a dorit, și-a putut măsura valorile glicemiei şi tensiunea arterială.
În această acțiune au fost angrenați și doi dintre membrii echipajului ,,Sanitarii pricepuţi” : Amalia Danciu şi Larisa Diaconeasa – ambele de la Şcoala Gimnazială nr.12 Reşiţa, echipaj condus de profesoara Cristina Perţa.
Oamenii au fost plăcut impresionaţi de acţiunea noastră, fiind dispuşi să stea chiar și la rând pentru a li se face câteva teste, iar la sfărşit am citit pe chipul lor mulţumirea şi cred că se aşteaptă la o repetiţie.
În acest an Societatea ,,Crucea Roşie” a împlinit 136 de ani de existenţă umanitară, iar noi ne gândim cu respect la cuvintele Reginei Maria , care spunea :
,,Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace ca şi în război, nu trebuie să piară : cu toţii de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu desăvârşită dragoste.”

 

 Reporter special si foto: Amalia Danciu

Comentarii

comentarii