Grav accident de circulaţie în Defileul Minisului

Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă pe DB57B în Defileul Minșului la vreo 15 km de cascada Bigar. Un autoturism a ajuns cu rotile în sus după ce şoferul a pierdut controlul volanului, a izbit parapetele de protecţie după care, a ajuns pe carosabil cu rotile în sus.

Deşi vorbim de un accident foarte spectaculos, nu e de ici – de colo să vezi o ditamai maşina cu rotile în sus în mijlocul drumului- din fericire, şoferul nu a suferit răni majore vizibile. Aceasta era starea de lucruri imediat după producerea accidentului când la faţa locului nu ajunsese nici poliţia şi nici salvarea.

Bărbatul era pe picioarele lui, avea ceva răni sângerânde în zona capului, dar nu părea grav accidentat. Acest lucru poate fi doar o aparență fiindcă s-au văzut multe cazuri în care, imediat după accident, deşi şoferul era pe picioarele lui, la nici două ore acesta fusese dus în comă la spital datorită traumatismelor interne. Să sperăm că nu a păţit nimic grav iar noi vom reveni cu amănuntele oferite de IPJ Caras Severin.

Circulatia intre Bozovici si Anina a fost ingreunata mai bine de o ora.

Multmiri prietenului Gabriel pentru imagini.

Comentarii

comentarii