Guvernul a stabilit ca alegerile parlamentare vor avea loc in 9 decembrie

Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, după şedinţa de sâmbătă a Executivului.

Zaharescu a precizat că astfel zilele libere din preajma datei de 1 Decembrie, în care cetăţenii pot fi plecaţi din localităţile de domiciliu, nu vor afecta participarea la vot.
 „În urma unei discuţii în şedinţa de Guvern, s-a ajuns la concluzia că 30 noiembrie este prima zi liberă de Sf. Andrei, urmează 1 Decembrie, Ziua Naţională, este posibil ca foarte mulţi cetăţeni să plece către alte localităţi. Alte localităţi înseamnă chiar şi în judeţul limitrof. Acei cetăţeni sunt obligaşi să voteze în circumscripţia în care sunt arondaţi şi pentru a nu fi această încurcătură s-a optat pentru data de 9, duminică în care nu este nimic altceva, decât toată lumea acasă”, a declarat Andrei Zaharescu.
Acesta a precizat că, în condiţiile stabilirii datei de 9 decembrie pentru alegerile parlamentare, nu crede că mai este valabilă solicitarea premierului de a se discuta cu PDL pentru stabilirea alegerilor în data de 25 noiembrie.
La începutul şedinţei, premierul Victor Ponta spunea că Guvernul va adopta data de 2 decembrie pentru alegerile parlamentare, dar i-a cerut ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, să aibă discuţii cu PDL pentru data de 25 noiembrie.

Comentarii

comentarii