Hai la festivalul lupilor romantici; La Gărâna debutează – WOLFBLUES – ediția 1 – Poiana Lupului, 29-30 iulie 2016.

În perioada 29-30 iulie, la Gărâna va avea loc prima ediție a Festivalului WOLFBLUES. După acordurile de muzică rock, jazz și folk, acum, la poalele Semenicului, în Poiana Lupului, ,,lupii” cu chitări și alte instrumente, vor interpreta blues.

Aflată într-un decor de vis în inima munților Semenic, Poiana Lupului din Gărâna (județul Caraș-Severin) reprezintă de mai bine de două decenii cadrul de desfășurare al unor evenimente deosebite de muzică rock, jazz și folk, recunoscute la nivel internațional.

Festivalul WolfBlues își propune să completeze lista acestor genuri muzicale de calitate și se adresează atât publicului cunoscător, amator de blues autentic, cât și fanilor muzicii rock sau rock’n’roll – prin participarea unor artiști consacrați ai muzicii rock care vor oferi un repertoriu de blues, moment inedit pentru cariera lor muzicală.

Pornit din ideea lui Nicu Covaci de a face parte dintr-un eveniment în cadrul căruia să se poată exprima artistic dincolo de limitele impuse de genul muzical care l-a consacrat, festivalul va reprezenta o întâlnire amicală anuală a muzicienilor și va oferi publicului întâlniri de excepție, rare în peisajul muzicii românești.

Festivalul WolfBlues – Friendly Blues’n’roll Festival se va desfășura în perioada 29-30 iulie 2016, în Poiana Lupului (Gărâna – Wolfsberg, Semenic, Caraș-Severin) și va cuprinde 10 concerte în două seri consecutive. Evenimentele vor fi precedate de workshopuri desfășurate în timpul zilei și vor fi urmate de un night cinema pe parcursul întregii nopți, cu filme specifice culturii blues.

Iată și programul Festivalulu:

Vineri, 29 iulie 2016

Blues’n’roll (Ro) / Rareș Totu’s Midnight Sun (Ro) feat. Dean Bowman (USA) / Adi Bărar Blues Band (Ro) / Stepan Project Blues Foundation (Ro) / Blues Company feat. The Fab BC Horns & The Soul Sistaz (De) & A.G. Weinberger (Ro).

Sâmbătă, 30 iulie

Zanga Project Blues Edition (Ro) / The Roses (BG) / Vali SirBlues Răcilă (Ro) / Florin Ochescu Blues Project feat. Silvia Dumitrescu (Ro) / Nicu Covaci & Dan Andrei Aldea (Ro) with Dzidek Marcinkiewicz (Pl) and Flavius Hosu (Ro).
Biletele se pun în vânzare online pe ambilet.ro, bilete.ro si eventim.ro și în rețelele bilete.ro (oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și magazinele Germanos), și Eventim (Orange, Vodafone, magazinele Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV).

Prețul biletelor:

Presale (până în 20 iunie): bilet pentru o zi de festival = 50 lei / abonament pt.2 zile = 80 lei.
15 iunie – 29 iulie: bilet pentru o zi de festival = 70 lei / abonament pentru 2 zile = 110 lei.
Biletele achiziționate în ziua evenimentului, în Poiana Lupului, vor avea prețul de 90 lei (pentru o zi de festival) și 150 lei (abonament).
Copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit la eveniment iar cei cu varste cuprinse intre 7 si 14 ani vor putea achizitiona bilete cu reducere de 50% din retelele partenere.

Link event: https://web.facebook.com/events/238259733231623/
www.wolfblues.ro

Comentarii

comentarii