În ajun de orice sărbătoare, sau oricând aveți timp, iată o idee de pelerinaj cu sufletul la icoana făcătoare de minuni de la Scăiuş

InfoCS vă face o sugestie pentru un pelerinaj – nu prea sună bine cuvântul excursie- la Icoana făcătoare de minuni de la biserica greco-catolică din Scăiuș. Nu este departe, drumul este bun iar împlinirea sufletească pe măsură.
Satul Scăiuş se află la 25 km de Lugoj, spre Reşiţa. Este un sat mic, pierdut la capătul unui drum de asfalt şerpuitor pe dealuri şi care se termină în valea satului, în vatra satului în tinda bisericii. Scăiuşenii sunt oameni liniştiţi, molcomi la vorbă şi cu frică de Dumnezeu. Aici, în satul ascuns sub poale de deal, încă se mai trag clopotele atunci când nori grei se adună peste sat, atunci când nu plouă şi seceta ameninţă pământul şi aşa sărac. Populaţia satului este formată din români, slovaci şi cehi.

Istoria spune că între 1795-1800, satul a fost bântuit de o epidemie de ciumă, care a secerat o treime din populaţie. Satul a fost mare şi bogat  pe vremuri, dovadă fiind urmele încă vizibile ale celor cinci cimitire ale satului. Depopulându-se, prin 1850, Imperiul terezian  a adus la Scăiuş  colonişti cehi şi slovaci din Imperiul Habsburgic. Cehii erau romano-catolici, iar slovacii greco-catolici, dar şi ruteni. În sat exista o biserică ortodoxă iar în scurt timp au fost construite două capele, una romano- catolică şi cealaltă greco- catolică. În 1890, familia Martiac a cumpărat o icoană a Sfintei Fecioare cu Pruncul în braţe şi a depus-o în capela greco-catolică, ei fiind de această religie. Icoana este pictată pe piele de animal în stilul neo-renascentist, cu culori în tonuri  calde, cu alte cuvinte, este o icoană foarte frumoasă.

Icoana a fost aranjată și împodobită după modelul celor slovace- a fost dusă la Lugoj unde un bijutier evreu i-a montat o coroană de argint. Coroana este dintr-o bucată şi-i încoronează atât pe maica Sfântă cât şi pe Iisus. Pentru a fi cât mai protejată, icoanei i s-au mai adăugat un voal şi bijuterii după care a fost montată într-o cutie de lemn. Apoi, a fost adusă în sat și instalată cu mare ceremonie în partea stângă a bisericii, în faţa altarului.

Vestea despre frumusețea icoanei s-a răspândit în satele din jur, apoi pânăa la Jugoj, Timișoara și Caransebeș și în scurt timp, în tot Banatul. Încă de la început, oamenii au spus că icoana are unele însuşiri aparte: ,,chipul Fecioarei se schimbă, adică, îşi schimbă trăsăturile feței – Maica Sfântă arătând stări de tristeţe sau de bucurie”.  Mulți credincioși veniți la Maica Maria după ajutor și speranță, au plecat cu inimile împăcate și capetele limpezi de la Scăiuș.

Însuşirile şi puterea icoanei pe care toţi o consideră făcătoare de minuni, nu se opreşte aici. Astfel, în analele bisericii şi ale Episcopiei Greco- catolice, apare data de  30 septembrie 1934. În acte scrie că  preotul paroh al Scăiuşului, Ioan Craşovan, slujea vecernia. Fiind duminică, în capelă erau vreo 15 credincioşi. La sfârşitul vecerniei, icoana a lăcrimat. Speriat şi cu teama în suflet, preotul a chemat credincioşii lângă el. Aceste lacrimi au fost văzute de cei din biserică, apoi vestea răspândindu-se, a venit tot satul, cu mic cu mare şi astfel numărul martorilor care au văzut minunea, a ajuns la sute de persoane. Autorităţile bisericeşti sunt sceptice în asemenea cazuri şi s-a  pornit un fel de anchetă. Astfel, au fost luate 144 de declaraţii sub jurământ, de către o comisie a Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, în frunte cu Episcopul Alexandru Nicolescu, viitorul mitropolit.

Conform declaraţiilor, una chiar a  cantorului Turcheneac, în ziua de 30 sept. ,,1934, fiind duminică, după masă, cantorul a mers la vecernie. La sfârşitul vecerniei, pe când se cânta „Ceea ce eşti mai onorată”, a văzut ceva strălucind în ochii Maicii Sfinte. Cantorul a chemat preotul şi a văzut şi acesta lacrimile. Apoi au fost chemaţi toţi sătenii care erau afară la horă. A apărut o lacrimă şi în ochiul drept. Lacrimile străluceau şi tremurau, curgând spre mijlocul obrazului. Lacrimile erau foarte frumoase. Ca mărgăritarele. Asta a fost pe 30 septembrie. A doua oară, tot cantorul Turcheneac a văzut primul lacrimile. Era locul lui în biserică la slujbele religioase. Era luni, 15 octombrie, același an- 1934. A trecut pe la biserică şi a văzut uşa deschisă. A intrat în biserică şi s-a dus la icoană să se roage şi a văzut că apare o lacrimă în fiecare ochi. Lacrimile erau strălucitoare ca diamantul. Era pe la ora 3 după amiază. Părintele se întorcea de la culesul porumbului. A intrat în biserică, fără să ştie ce se întâmplă. Când a văzut lacrimile, a strigat: „Potirul!”. Dar, tot el s-a dus în altar, a luat patema şi a ţinut-o sub ochi, dacă ar cădea lacrimile. Cantorul a tras clopotele şi oamenii au început să vină la biserică. Lacrimile alunecau pe disc, apoi preotul le aduna în potir. Icoana avea ochii scăldaţi în lacrimi. Lumea era impresionată, femeile plângeau. Între timp, a intrat în biserică o femeie bătrână, Ana Madescu- nevăzătoare, pe care celelalte femei au întrebat-o: „Dumneata vezi?”. Ea a zis: „Mi se pare că-i aici” şi, întinzând degetul, l-a pus pe lacrima de la ochiul drept. Lacrima s-a spart şi s-a prelins pe degetul bătrânei; a rămas cutremurată şi nu a mai putut vorbi. Conform aceloraşi izvoare, la prima lăcrimare, lacrimile au stat la ochii Preacuratei până la orele zece seara, când au început să se usuce. La a doua lăcrimare, lacrimile au stat cam două ore. În potir s-au strâns cinci lacrimi”.

În anul următor, 1935, a fost instituită o comisie din partea Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, care s-a deplasat în comună şi a luat 144 de declaraţii. Au fost date declaraţii de ortodocşi, romano-catolici şi chiar de un evreu, care avea o moşie în apropiere şi a venit şi el să vadă minunea. Din cele relatate de martori, toţi afirmă că au văzut lacrimile, deci nu poate fi vorba de o imaginaţie, căci lacrimile au fost chiar atinse. În spatele acestei icoane era doar o icoană din hârtie cu ,,Fuga în Egipt”- deci nu era nici o posibilitate de vicleşug.

Acei martori au plecat de mult în lumea celor drepţi, dar minunile nu s-au oprit atunci. După venirea comuniştilor la putere, unii mai fără suflet, au dorit pieirea icoanei fiindcă ea aparţinea Bisericii Greco –catolice, cult ce fusese interzis de comunişti. Mai mult chiar, la biserica din Scăiuş veneau mii de oameni în
pelerinaj. Acest lucru nu a plăcut activiștilor de partid – așa că, icoana a fost luată din biserica din Scăiuș și dosită prin magazii de muzee, apoi a fost vândută unei capele catolice din Caraşova iar după anul 1980- icoana a revenit la Scăiuş- loc în care se află şi în prezent.

Venind spre 2013, în urmă cu câţiva ani, o familie din Lugoj- familie de jurnalişti, au venit la Scăiuș la Maica Sfântă cu rugămintea de a avea un moștenitor. Părintele le-a citit, ei s-au rugat Maicii Maria să vindece în bunătatea ei și boala fără de leac de care suferea pântecele femeii. Asta după ce au umblat ani mulți pe la medici din ţară şi străinătate. Medicii i-au spus că nu se poate face nimic deoarece femeia are o malformaţie a uterului. După vizita de la Scăiuș și rugile în fața icoanei, familie a avut bucuria de a avea un moştenitor. Copilul trebuie să aibă în jur de 17 ani acum.

În urmă cu opt ani, la aceeaşi icoană de la Scăiuș, s-a mai întâmplat o minune. Nu o spunem noi sau preotul: o spun oamenii, zecile de oameni prezenți în biserică la slujbă. Un copil de 12 ani, surdo –mut şi declarat de medici ca irecuperabil, după ce a fost dus în faţa icoanei, pentru prima dată, şi-a strigat părinţii.

În fiecare an, de Sfânta Maria Mare și Sfânta Marie Mică, la ceas de mare sărbătoare, de Sfântă Maria – adică, dacă timpul vă permite și inima vă tânjește după liniște și bunătate, mergeți până la Scăiuș și o să găsiți acolo credincioși din tot Banatul: sunt greco-catolici, romano-catolici și mulți ortodocși. Adică, sunt bănățeni în țoalele lor la ceas de sărbătoare.

In fiecare toamna, Episcopia Romana Unita cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj organizează un pelerinaj la biserica greco-catolică din localitatea caraşeană Scăiuş – locul  unde se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceste pelerinaje au încetat între anii 1948 si 1989, perioadă în care a fost interzis cultul greco-catolic în România, dar au fost reluate după Revoluţia din 1989.

Comentarii

comentarii