In Caras Severin, politisti putini si infractiuni multe – in mediul rural

Numărul mic de efective și creșterea infracțiunilor în mediul rural le-a cam dat de furcă polițiștilor pe tot parcursul anului 2015, după cum se relatează într-un raport de activitate întocmit de către A.T.O.P. Caraș-Severin.

Efectivele de ordine publică din mediul rural au acționat pentru îndeplinirea obiectivelor privind combaterea criminalității și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, în condiții relativ grele, având în vedere că în sistem există la nivelul județului o încadrare de numai 72,13%, fiind vacante 7 funcții de ofițer și 61 de funcții de agent.

În cursul anului 2015, în mediul rural au fost sesizate un număr de 3.034 infracțiuni, asta însemnând o creștere cu +210 cazuri față de anul precedent (2014), în procente fiind vorba de o creștere cu 7,4% față de anul anterior. Infracțiunile contra persoanei au înregistrat creșteri de la 896 la 1000 de infracțiuni. S-au înregistrat cu 20 mai multe infracțiuni de lovire și alte violențe și tot despre creștere vorbim și în cazurile de vătămare corporală și viol. O veste relativ bună, dacă se poate numi așa, este faptul că au scăzut furturile din locuințe și din societățile comerciale aflate în mediul rural, fiind -28 de furturi din locuințe (scade de la 168 la 140) și -2 din societăți (scade de la 33 la 31). A crescut însă furtul din autoturisme de la 36 de furturi în 2014 s-a ajuns la 53 de furturi în 2015. Tâlhăria a înregistrat o creștere de +4 cazuri în 2015 (9 cazuri), iar evaziunea fiscală a înregistrat 30 de cazuri în mediul rural pe parcursul anului 2015, cu 9 cazuri mai multe decât în anul precedent (30 de cazuri).

Comentarii

comentarii