Deşi dosarul cu deturnările milioanelor de euro din TVA este deja pe rolul instanţeii, cei patru arestaţi au fost puşi în libertate
„Am parcurs astăzi cea mai lungă zi din cea mai degradantă perioadă a vieţii mele. Sunt convins că adevărul se va afla, sunt convins că vom fi achitaţi, pentru că suntem nevinovaţi” declara Adrian Chebuţiu imediat după eliberarea din Arestul IGPR. Dintre cei patru eliberaţi doar Adrian Chebuţiu a acceptat să facă declaraţii de presă. Toţi au fost preluaţi de nişte maşini luxoase, care şi-au deschis portbagajele pentru a prelua cele câteva bagaje pe care inculpaţii le-au avut în arest.
După ce procurorii DNA au decis scoaterea de sub urmărire penală a senatorului PDL de Constanţa, Mircea Banias, competenţa de judecare a dosarului a fost declinată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către Tribunalul Bucureşti, care pe 11 martie trebuia să judece prima şedinţă pe fond în acest dosar. Numai că, pe 14 februarie, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa spre Judecătoria Sectorului 1. „În temeiul art. 39 C.p.p., admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de reprezentantul Ministerului Public. În temeiul art. 42 C.p.p., art. 27 C.p.p., art.25 C.p.p., art. 30 al.1 lit. a şi c C.p.p., declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În temeiul art. 192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.02.2011” consemnează instanţa.
Judecătoria Sector 1 este instanţa care s-a pronunţat în cazul divorţului înaintat de către Adrian Chebuţiu de fosta sa soţie Dana David şi tutela copilului familiei Chebuţiu. „Admite cererea formulată de reclamantul Chebuţiu Adrian în contradictoriu cu pârâta Chebuţiu Dana, prin mandatar Şchiopu Diana, Braşov. Dispune desfacerea căsătoriei încheiate la 26.09.1989 înregistrată în Registrul Stării Civile Braşov sub nr. 1731. Dispune reluarea de către pârâtă a numelui anterior căsătoriei, acela de David. Dispune încredinţarea minorei Chebuţiu D. spre creştere şi educare mamei. Obligă pârâtul la plata sumei de 1500 euro lunar, cu titlu pensie de întreţinere pe seama minorei, de la data introducerii acţiunii, 16.07.2008, până la majorat sau noi dispoziţii. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2.02.2010. Preşedinte”. Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri înlocuirea măsurii de arest preventiv cu una privativă de libertate, respectiv interdicţia de a părăsi România. Procurorii DNA au atacat sentința cu recurs la Tribunalul București, care a menținut decizia primei instanțe, așa că duminică seara, pe 20 februarie, expirând ultimul mandat de arestare, cei patru au fost eliberați din arest. Este greu de ales cu peste 100 de polițiști de frontieră și vameși sunt ținuți arestați pentru că au luat șpăgi de câteva mii de euro, iar cei patru artizani ai fraudei cu 60 de milioane de euro sunt puși în libertate!
Deloc uşor, dosarul UCM Reşiţa a implicat nume sonore din politica şi administraţia românească, de la Sorin Blejnar, şeful ANAF, la Mircea Banias, senatorul PDL sau Eugen Bogatu, şeful Autorităţii Portuare Constanţa. Un alt nume greu implicat în dosar, Said Baaklini, nu este la prima astfel de cercetare.
Potrivit rechizitoriului înaintat instanței de către procurorii DNA, Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, este acuzat de tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi de asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior.
Adrian Chebuţiu, preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa S.A, este acuzat de complicitate la tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior.
Adrian Coriolan Preda, director executiv al SC UCM Reşiţa S.A, a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de stabilire cu rea-credinţă, de către contribuabil, a taxelor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi asociere în vederea săvârşirii faptei menţionate anterior.
Eugen Bogatu, director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa SA, a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi intermediere de operaţiuni comerciale de către persoana care, în virtutea atribuţiilor de serviciu, are obligaţia de a supraveghea şi controla un agent economic privat, dacă fapta este de natură de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.
Din cele prezentate de către procurorii DNA judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție în diverse ședințe de prelungire a mandatului de arestare preventivă dar și a avocaților apărării, reiese că o scrisoare provenită de la premierul din Guineea – ţara în care Said Baaklini vroia să exporte cele patru motoare cumpărate de la UCM Reşiţa. În acel document, respins de judecători din motive de procedură, care ar fi ajuns inclusiv la Cancelaria premierului Emil Boc, premierul Guineii îl susţine pe Said Baaklini arătând că aşteaptă în continuare cele patru motoare în ţara sa, considerând totodată că afacerea este una corectă. Mai mult, firma lui Baaklini din Guineea ar fi fost implicată într-un program guvernamental. Tot din acel dosar reiese că Adrian Preda ar fi făcut oarece corelări în acest dosar cu unul dintre acționarii clubului Dinamo București, Cristi Borcea.
Procurorii DNA nu sunt de acord cu eliberarea celor patru și spun că aceștia ar fi trebuit să fie judecați în stare de arest. „Au mai fost situaţii în care inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest, nu este neapărat o practică eliberarea din arest preventiv după finalizarea cercetării penale. Tocmai de aceea procurorul de şedinţă au declarat recus la sentinţa Judecătoriei Sectorului 1” ne-a declarat Lidia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA.

Procurorii DNA nu sunt de acord cu eliberarea celor patru și spun că aceștia ar fi trebuit să fie judecați în stare de arest. „Au mai fost situaţii în care inculpaţii au fost judecaţi în stare de arest, nu este neapărat o practică eliberarea din arest preventiv după finalizarea cercetării penale. Tocmai de aceea procurorul de şedinţă au declarat recus la sentinţa Judecătoriei Sectorului 1” ne-a declarat Lidia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA


