ÎNVĂLUIT ÎN MAGIA CULORILOR SI CULORILE CARE DAU VIAȚĂ ALATURI DE VASILE POPOVICI VIDEO

Marți, 24 aprilie 2018, ora 17:00, Universitatea ”Eftimie Murgu” din Reșița gazduiește, în Aulă, vernisajul expoziției de artă naivă cu lucrări semnate Vasile POPOVICI. Imobilizat treptat și total, de la 9 ani, într-un scaun cu rotile, învingător prin artă, Vasilică POPOVICI pictează ținând pensula cu gura dar scrie cu sufletul ” ÎNVĂLUIT ÎN MAGIA CULORILOR”, destăinuind viața sa de artist ca un testament lăsat nouă- o admirabilă lecție de viață, de împăcare cu sine și neabandonare, de curaj și încredere, de perseverență.

Membu de onoare al Rotary Club Reșița, pentru merite deosebite, Vasile POPOPVICI este simbolul proiectului districtual ”CULORILE CARE DAU VIAȚĂ” inițiat în 2014 de Clubul Rotary Reșița în campania END POLYO NOW derulată de Rotary Internaţional alături de OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și UNICEF (United Nations International Children’s Emergency Fund/ Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite), campanie de eradicare a acestei boli invalidante, în țări precum: Pakistan, Nigeria, Somalia, Irak, s.a., acolo unde, din cauza conflictelor armate, nu s-a reușit o vaccinare eficientă. El însuși suferind de poliomielită invalidantă în copilărie, Vasile POPOVICI a donat lucrări care, prin licitații, au reușit să colecteze peste 25.000 $, sumele fiind donate campaniei END POLYO NOW de Districtul 2241, România- Republica Moldova.

Invitați special: prof.dr. Ada D. CRUCEANU, critic de artă; prof.dr. Florentina CZIPLE, președinte Rotary Club Reșița

Moment muzical: Elisa MARCU și Daria CERNICICA, vioară, clasa prof. Viorica ROȘCA, Liceul de Arte Sabin PĂUȚA, Reșița

Eveniment organizat de ROTARY CLUB REȘIȚA cu sprijinul Societății pentru Cultură METARSIS, al Universității EFTIMIE MURGU și al Liceului de Arte SABIN PAUTZA, Reșița.

Comentarii

comentarii