Joii mari în satele din Banatul Montan – toacă, apa si caldura de sufletul mortilor VIDEO

Cimitirele din Banatul Montan s-au umplut în joi dimineață de oameni veniţi să-şi cinstească morţii aşa cum se cuvine. De cum se aud cocoșii, spre cimitirele din deal au pornit copii, părinţi, soţi, soţii sau simpli oameni care au pe cineva drag plecat în lumea celor drepţi. Fiecare are în mână un coş cu merinde de post pe care le vor da de pomană celor săraci, dar şi câte o legătură de vreascuri- obligatoriu crengi de alun – cu care vor face un foc în faţa crucii celui drag plecat în cealaltă lume. Ajunşi la morminte, focul este aprins iar mormintele tămâiate şi se pun lumânări la cruce.

În satul Goruia de pe Valea Carașului, la fel ca și în alte alte părţi din Banat, există obiceiul ca în dimineața de ,,joii mari” , la căpătâiul celor plecaţi în lumea de dincolo , să se facă câte un foc – obligatoriu din vreascuri de alun. Numai că aici mai dăinuie un obicei, se pare că unic în arealul bănâean, ca tot la mormântul celui plecat în lumea drepților, tinerii să bată toaca din lemn de stejar.

Joia mare este considerată sărbătoarea morţilor iar în cimitire se fac focuri pentru a încălzi sufletele celor morţi, se bate toaca, după care se tămâiază și se aprind lumânări. La final, peste morminte se tornă apă neîncepută de pomana celor plecați.

Oamenii dau de pomană copiilor și celor ce bat toaca, fructe, dulciuri de post și bani. Chiar dacă suntem în anul 2018, în satele bănățene tradiția merge mai departe: cei mai în vârstă îi învață pe cei mici cum să bată toaca și tot așa, povestea merge mai departe din generație în generație.

Comentarii

comentarii