Legea Securitatii Cibernetice a trecut de Senat, doar Iohannis o mai poate opri

SE pare că la noi în România, politicienii – tac și fac. Așa cum le place și le convine lor. Adică, votează pe tăcute legi care să ,,le pice bine”, legi care după 25 de ani de la așa-zisa revoluție, readuc România la mâna securiștilor. Nu spunem și nu contestăm că nu este nevoie și de astfel de măsuri, dar trebuiesc luate acolo unde trebuie și împotriva cui trebuie. Iar acest lucru trebuie stipulat corect prin legi. Actuala formă a legii, aproape că dă dreptul cui vrea din oarecare servicii ( că e multe – vorba lui Mărin), să îți intre așa, la bâză și la distracție, în calculatorul de acasă sau de la birou. Mai exact, să te urmărească ce și cum faci, cu motiv sau fără.

Senatul a adoptat vineri Legea Securitatii Cibernetice. La aceasta camera decizionala, legea n-a starnit atatea reactii precum la Camera Deputatilor, unde alesii au observat ca aceasta este pe cale sa comita un abuz la intimitatea cetateanului, la dreptul sau la viata privata

Legea prevede ca serviciile de informatii au dreptul sa intre in computerele personale ale cetatenilor, fara ca acestia sa stie si fara sa existe neaparat un mandat de la judecator, daca situatia de fapt o cere.

Legea ar trebui sa combata atacurile cibernetice asupra institutiilor statului, cum ar fi atacuri de la hackeri, atacuri primn malware, sau virusi informatici care ar putea periclita siguranta informatica a acelor institutii.

Pericolul este ca in baza acestei legi, serviciile secrete pot incalca legi si libertati fundamentale ale statului, practic agentii de la SRI, de pilda, vor putea accesa si urmari computerele personale, invadand spatiul cibernetic privat.

Senatul a fost pentru aceasta lege camera decizionala, asa ca numai Klaus Iohannis mai poate opri aceasta lege nepromulgand-o si trimitand-o inapoi in Parlament.
ziuanews.ro

Comentarii

comentarii

One thought on “Legea Securitatii Cibernetice a trecut de Senat, doar Iohannis o mai poate opri

  1. Intr-un almanah de pe vremea lui Ion Antonescu,am vazut o reclama la ”Carmol’,care avea un desen in care era un tip care dormea,cu o expresie a fetei fericita,iar in baza desenului,statea,cu litere mari,mesajul „dormi si viseaza/Carmol lucreaza”.Asa si acum,dormi si viseaza romane adormit (vezi imnul se stat ‘desteapta-te romane!”ca politicieni si serviciile lor,simbriasi platiti regeste,(te) lucreaza! Securitatea a fost mic copil fata de posibilitatile tehnice ale astora!

Comments are closed.