Locuinţe de serviciu pentru angajaţii Primăriei

locuinte serviciuDeoarece o parte din angajaţii autorităţilor locale din municipiul Reşiţa nu au locuinţe proprietate personală sau locuinţe sociale, reprezentanţii Primăriei consideră necesară atribuirea unor locuinţe de serviciu, în limita disponibilităţii, angajaţilor care nu au o locuinţă.
Primarul Reşiţei a considerat necesară stabilirea şi aprobarea unor criterii pentru repartizarea în mod obiectiv a locuinţelor, în funcţie de situaţia fiecărui salariat în parte. Aceştia vor beneficia de locuinţele de serviciu cât timp vor fi salariaţi sau se află în raporturi de serviciu cu Primăria Reşiţa şi Consiliul Local. Locuinţele vor fi atribuite funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii, sau agenţi economici şi vor fi acordate în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale. Criteriile de acordare prevăd realizarea unui punctaj care se acordă în funcţie de studiile angajatului, de funcţia ocupată, de vechimea în instituţie, de calificativele obţinute în ultimii trei ani, vechimea cererii solicitantului, situaţia locativă, situaţia familială.
Au dreptul la atribuirea unor locuinţe de serviciu personalul contractual angajat în cadrul aparatului de specialitate al Primarului şi cei ai serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, precum şi ceilalţi membri ai familiilor acestora şi chiar persoane aflate în întreţinerea solicitanţilor, cu condiţia să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate sau să nu fie beneficiarii unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ teritoriale sau a instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
O comisie abilitată va stabilii criteriile de acordare pentru fiecare solicitant în parte, modul de atribuire fiind prestabilit de aceeaşi Comisie socială de analiză a solicitărilor de locuinţă. Aceeaşi comisie va analiza şi soluţiona toate cererile de locuinţă înaintate, iar departajarea se face în urma unui punctaj atribuit de membrii comisiei fiecărei solicitări în parte. Se va stabili un preţ al chiriilor pentru aceste spaţii, iar sumele obţinute vor intra în bugetul local.

Comentarii

comentarii

One thought on “Locuinţe de serviciu pentru angajaţii Primăriei

  1. I-auzi,locuinte de serviciu!Pai pana-acum au locuit in strada?Cati oameni cu copii asteapta pt locuinte sociale de ani de zile?Culmea nesimtirii!Sau ce, acesti angajati sunt de neinlocuit?Faceti credite ca tot omul de rand, platiti rate la banci daca vreti locuinte.Sau sunteti cu stea in frunte?Nu va e rusine?

Comments are closed.