Luptători ISIS între refugiaţii musulmani. Cinci suspecți arestaţi la granița bulgară

Mii de luptători ISIS s-au înfiltrat printre refugiaţii musulmani în Europa cu paşapoarte false, conform şefului Frontex, Fabrice Leggeri. Autoritățile bulgare au reținut miercuri cinci tineri, cu vârste între 20 și 24 de ani, care încercau să treacă în Macedonia, în zona localității Ghiuesevo. Bărbații au vrut să traverseze granița printr-o zonă puternic împădurită și

apoi să se urce într-o mașină a unui complice, care intrase legal în Macedonia. Când au fost prinși, cei cinci au încercat să-i mituiască pe polițiști. Telefoanele lor conțineau înregistrări cu decapitări și rugăciuni specifice jihadiștilor, a informat postul de televiziune bulgar NOVA.

Investigația a fost preluată de Agenția Națională pentru Securitate (DANS), fapt care demonstrează că autoritățile bulgare iau cazul foarte în serios. Bulgaria și-a ridicat un gard de sârmă ghimpată înalt de trei metri și lung de 80 de kilometri, la frontiera cu Turcia. În februarie, poliția turcă a fost avertizată de serviciul turc de informații că 3000 de jihadiști bine instruiți urmează să intre în Turcia din Siria și Irak, având ca destinație Europa de Vest. Din Turcia pot folosi pașapoartele false de „sirieni”.

NapocaNews

Comentarii

comentarii