Masuri dure la Universitate: 4 zile de lucru pe saptamana si restructurari de personal

Măsuri stricte menite să diminueze cheltuielile la univesitatea reșițeană care se confruntă cu probleme financiare. Datorită problemelor financiare cu care Universitatea Eftimie Murgu din Reșița se confruntă conducerea acesteia a luat o serie de măsuri prin care să se eficientizeze activitatea în instituția de învățămât superior.

În primul rând au fost renegociate toate contractele cu furnizorii de utilități. Activitatea didactică în incinta UEM s-a restrâns de luni până joi pentru ca 3 zile pe săptămână să se facă economie la utilități. Pe de altă parte, personalului administrativ i s-a redus săptămâna de lucru la 4 zile și s-au făcut restructurări în rândul personalului didactic și didactic auxiliar. O altă măsură a prevăzut normarea la maxim prevăzută de lege a dascălilor.

”Acestea sunt niște măsuri și recente și de dată relativ recentă. Din luna mai avem această reducere a săptămânii de lucru de la 5 zile la 4 zile pentru personalul didactic auxiliar. Așa cum bine cunoașteți, noi am elaborat și un program de restructurare care a fost trimis ministerului prin care am cerut și un ajutor financiar. În acel program, bineînțeles, că există și alte măsuri luate, adică o normare la maxim a cadrelor didactice, atât prevede legea, adică 16 ore pe fiecare normă. Nu s-a mai mers pe minimul permis de lege. S-au făcut anumite restructurări la nivelul personalului didactic și a personalului didactic auxiliar, în felul acesta încercând să diminuăm cât mai mult cheltuielile”a spus rectorul UEM.

Conducerea universității speră ca prin măsurile impuse, într-un termen mediu, să se ajungă la o stabilizare a situației, iar universitatea să funcționeze la parametri normali. Rectorul Andrade Bichescu dă asigurări că aceste măsuri nu afectează desfășurarea în bune condiții a activității didactice, fapt pe care l-a transmis și studenților.

”De asemenea, i-am asigurat pe studenți de tot sprijinul noii conduceri a univesității. Le-am spus că îi aștept cu tot felul de provocări de activități pe care să le desfășurăm în parteneriat, pentru că dorim să reconstruim imaginea universității, vrem să arătăm că putem fi o universitate comparabilă cu marile universități din această țară. Adică, atunci când vor termina studiile să nu le fie rușine să spună că au terminat facultatea la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița”, a mai adăugat rectorul Andrade Bichescu.

Comentarii

comentarii