Muzeul cu nestematele pământului din România unde intrarea costa un zâmbet şi o strângere de mână

Cultural

La Ocna de Fier exista sigurul muzeu privat de mineralogie estetică din Banat şi din România. Bătrânul are 90 de ani şi colecţionează pietrele de peste 70 de ani.  O viaţă dedicat unei pasiuni – colecţia de minerale Constantin Gruescu din Caraş Severin, primul muzeu particular de pe vremea lui Ceauşescu. Aşa s-ar putea defini sec ceea ce de peste 70 de ani face mineralogul Constantin Gruescu din comună Ocna de Fier din Caraş Severin.

I-au trecut pragul mii de oameni, de la sătenii din Ocna şi până la preşedinţi ai României şi chiar regi şi regine. Pietrele lui Nea Costică au fost văzute de Emil Constantinescu, Ion Iliescu, dar şi Regina Beatrice a Olandei cu prințul consort. Şi toţi au plecat încântaţi şi revigoraţi de frumuseţea pietrelor şi de poveştile lui Bea Costică Gruescu. Singura persoană care a avut o reacţie negativă la contactul cu nestematele pământului a fost Elena Ceauşescu.


Numărul oamenilor politici, de toate gradele şi cu toate funcţiile, nici măcar nu poate fi calculat. Mărturie stau teancurile de cărţi de onoare, adevărate pagini – nomenclator al anilor şi perioadelor care au trecut peste România. De pildă, regina Olandei, Beatrice, îşi rezervase pentru colecţia lui nea Costică 3 minute, dar în final a zăbovit printre exponate mai bine de o oră.
Colecţia de minerale estetică, sau flori de mină cum le spune toată lumea, cuprinde peste 2000 de exponate şi alte câteva sute aflate prin cutii prin casă şi pentru care nu s-a mai găsit loc de expunere. Dintre acestea, câteva sute de eşantioane de mineralogie sunt provenite din bazinele miniere bănăţene de la Ocna de Fier, Dognecea, Sasca Montana-Ciclova Montană, Armeniş- Teregova, Moldova Nouă, Rusca Montană-Ruşchiţa, dar şi exponate din Munţii Apuseni, Baia Mare, Călimani şi din diferite zone de pe glob.

Printre rarităţi, obligatoriu trebuie amintite: macla japoneză a cuarţului – mineral ce poartă numele de Crucea Carpaţilor, macla coaxială cu dublă sau triplă maclare, fier-oligistul de tipul trandafirilor de fier, granaţi grossulari şi andradiţi.

Muzeul este proprietate privată, colecţia fiind amenajată într-o sală de 10 pe 4 m construită de nea` Costică pe cheltuiala lui. Şi cu toate acestea, nimeni nu a plătit vreo un leu vreo dată pentru a vedea colecţia. Şi au fost mulţi şi din toate colţurile lumii. Este ştiut că aproape nu există geolog din România care să nu fi trecut atunci când a fost student, cu grupa de învăţământ, pe la nenea Costică Gruescu.

Acum, Nea Costică şi Casa Binelui au nevoie de ajutor fiindcă omul nu mai poate. Nu este un strigăt de ajutor al omului, este ceea ce am văzut în calitate de jurnalist. Din pensia lui de 1000 de lei, abia dacă ajunge să îşi plătească curentul şi cheltuielile de întreţinere, ca să nu mai punem la socoteală ceea ce omul consumă în fiecare zi.

El nu este un om zgârcit, a donat sute de exponate la Muzeul Culturii din Iaşi unde există o sală cu florile lui numită chiar aşa ,, Sala Constantin Gruescu”. Alte pietre nestemate au ajuns la Muzeul Banatului din Timişoara. Altele sunt dăruite cu dragoste în multe altele locuri şi lăcaşe de cultură – locuri unde sălile respective îi poartă numele, dar ce folos?  Este cetăţean de onoare al mai multor oraşe din ţară. Are pe perete zeci de petice de hârtie colorată cu care respectivul primar şi-a făcut ,,faţă şi fală” în ochii presei şi atât. Asta nu înseamnă că vreun primar vine să-i plătească curentul sau să-i cumpere lemne pentru foc.

Constantin Gruescu are 95 de ani şi a suferit şi o operaţie pe cord deschis. Chiar şi aşa, nea Costică spune că este sigur că nu va muri fiindcă nu poate pleca din lumea asta până nu rezolvă problema cu muzeul său. Colecționarul spune că este păcat ca după ce el nu va mai fi – colecţia să se piardă. Nu vrea ca fiecare ,,să îşi ia câte o amintire” din ceea ce pământul a creat în milioane de ani şi apoi să ajungă în cine ştie ce vitrină, sau prin cine ştie ce sertar. Aceste minunăţii aparţin tuturor, şi toţi trebuie să le vadă. Aşa a făcut şi el de peste 60 de ani iar locul lor este acolo, la Ocna de Fier, locul în care Dumnezeu a vrut ca ele să fie aduse la suprafaţă.

Exponatele sunt fascinante prin culori  şi forme care-ţi stârnesc imaginaţia. Unele sunt galbene aşa cum este sulful nativ de la Călimani, altele sunt de un roşu cu gri – exemplul fiind realgarul de la Moldova Nouă, verde cu gri şi cafeniu al malachitul de la Ocna de Fier, dar şi liliachii aşa ca şi cuarţul în varietatea ametist, sau cuarţul roz de la Ocna de Fier. Nu lipsesc culorile aurii -pirita, bordo cu negru -calcita limonitizată, altele sunt galbene aurii – granatul de la Ocna de Fier, sau galbene lămâi -o varietate de Schweitzerit. Formele sunt şi ele din cele mai ciudate. Vedeta colecţiei este macla Gruescu, o maclă coaxială cu concreşteri radiale, sub formă de cruce, găsită la Ocna de Fier într-o pungă subterană de argilă.

Dorinţa lui cea mai mare este aceea ca cineva, ori cine ar fi, să îl ajute să construiască un lăcaş adecvat pentru colecţia sa care ori şi cum va rămâne oamenilor- fiindcă cu el în pământul din care le-a scos, nu le va lua când nu va mai fi. Nu mai are urmaşi şi atunci, cine ştie, ce se va alege din această comoară pe care toată lumea recunoaşte că există, dar nimeni nu o preţuieşte la adevărata ei valoare. În asemenea cazuri, iute se ivesc rude şi neamuri de a 7 a spiţă care revendică, împart şi risipesc ce omul a strâns o viaţă. Ori, colecţia odată împărţită şi risipită, seamănă prin comparaţie pentru Banat ceea ce a pierdut România odată cu confiscarea tezaurului de către fraţi şi prieteni din răsărite colţuri ale lumii.


Nea Costică a cumpărat şi un plaţ de casă, un teren, pe care ar putea fi construit muzeul. Dar puterea, şi fizică- şi financiară, îi lipseşte lui nea Costică. El nu este un om zgârcit, a donat sute de exponate la Muzeul Culturii din Iaşi unde există o sală cu florile lui numită chiar aşa ,, Sala Constantin Gruiescu”. Alte pietre nestemate au ajuns la Muzeul Banatului din Timişoara. Altele sunt dăruite cu dragoste în multe altele locuri şi lăcaşe de cultură – locuri unde sălile respective îi poartă numele, dar ce folos? Este cetăţean de onoare al mai multor oraşe din ţară. Are pe perete zeci de petice de hârtie colorată cu care respectivul primar şi-a făcut ,,faţă şi fală” în ochii presei şi atât. Asta nu înseamnă că vreun primar vine să-i plătească curentul sau să-i cumpere lemne pentru foc. În schimb, care cum ajunge la putere, îi promit marea cu sarea numai să-i lase să își pună un afiș electoral pe poartă sau peretele casei lui nea Costică și să pună o vorbă bună celor ce-i trec pragul.

Ce se va alege de toate acestea când el nu va mai fi? Cine are interesul ca mineralogul să dispară pentru a pune mâna pe colecţie înainte ca aceasta să fie înscrisă în patrimoniul judeţului, dacă nu naţional? Edilul de la Bocșa era lăudat, pupat și periat prin unele site-uri precum că ar vrea să construiască el un muzeu. Omul este conștient că totul este gargară de presă ieftină fiindcă nu-i permite legea acest lucru. Altfel ar sta lucrurile dacă nea Costică ar dona colecția orașului Bocșa, dar mineralogul vrea muzeul la Ocna de Fier.

Chiar este blestemat poporul român să nu-şi recunoască valorile decât atunci când nu le mai are? Sau în loc să aprecieze şi să păstreze, doar să se laude cu ce am avut sau ce tari am fost odată!

Un loc aparte îl ocupă în colecția de la Ocna de Fier un cristal imens şi foarte rar din cuarț adus de la o mină din Teregova: în componența lui se află 3 generații de formare a cristalului: de la cele imense de câteva kilograme și până la cele de câteva grame. Între o generație și alta, au trebuit milioane de ani pentru cristalizare, pentru formarea lor. Cristalul are o putere radiantă a energiei la o distanță de peste 7 metri, lucru dovedit și de bioenergeticieni geologi precum Marcian Bleahu, renumit geolog, speolog, geograf, explorator și scriitor român, autor a 41 de cărți și a 126 de lucrări științifice de specialitate, a peste 400 de articole. Acesta s-a deplasat personal la Ocna de Fier și a făcut măsurătorile bioenergetice

Toți cei care s-au apropiat de cristal au avut unele interacțiuni cu acesta – la modul că în jurul lui există un curent slab cu efecte benefice. Lucru încercat și de echipa de filmare. Cert este că după ce am stat la Ocna de Fier mai bine de două ore cu nea Costică, am plecat de acolo cu sufletul încărcat de bunătate și bucurie și în urechi cu glasul blând și molcom al lui Nea Costică Gruescu. Totul a fost ca o poveste, am fost printre pietre prețioase și nestemate ale pământului și am ascultat povești pe care toți ar trebui să le citim undeva, puse pe hârtie de cineva. Povești cu un om bun și nestematele pământului.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments