Noi schimbari la conducerea Spitalului Judetean de Urgenta din Resita VIDEO

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a organizat o conferinţă de presă, astăzi, pentru al prezenta pe noul director medical interimar al unităţii, Rodica Măslin. Totodată managerul instituţiei spitaliceşti a vorbit despre problemele cu care se confruntă spitalul din municipiul de pe Bârzava.
Printre problemele majore pe care le are Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, sunt datoriile acumulate de unitatea spitalicească. În momentul de faţă, datoriile se ridică la peste 11,3 milioane lei, dintre care 8,2 reprezintă arierate.

Unitatea spitalicească a încercat să reducă cheltuielile prin renegocierea contractelor de servicii. Însă acest lucru nu pare să fie o soluţie pe termen lung. În momentul de faţă, cheltuielile cu salariile reprezintă 76% din bugetul instituţiei, procentul însă va creşte în viitor odată cu majorările salariile anunţate de Guvern.

Totodată, conducerea Spitalului Judeţean a vorbit şi despre investiţiile ce vor avea loc în unitate. „Cu ajutorul Consiliului Județean, vom achiziționa o masă de ortopedie și 5 mese de ginecologie, iar în viitorul apropiat, avem în vedere achiziționarea Gaz-Cromatografului și congelatorului profesional pentru Secția de Medicină Legală, hota cu exhaustare pentru anatomia patologică și a unui electrocauter chirurgical pentru ortopedie și a unei etuve de sterilizare”, a declarat Mihaela Bacer, managerul SJU Reşiţa

Comentarii

comentarii