O nouă carte-album a Banatului Montan

În urma succesului înregistrat la apariția cărților-album „Reșița: Viziuni = Reschitza: Visionen”, avându-i în calitate de coordonatori și prefațatori pe Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla (pentru acest volum ambii au primit în data de 6 octombrie 2010 Premiul Special pentru 2009 al Filialei Timișoara al Uniunii Scriitorilor din România), „Anina – Steierdorf: Viziuni / Visionen”, cu aceiași coordonatori și prefațatori Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla (pentru care au primit în data de 5 decembrie 2013 Diploma Juriului pentru publicistică pentru anul 2012 al filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România) și nu în ultimul rând „Bocșa: Viziuni = Bokschan: Visionen”, toate trei apărute la Editura „Banatul Montan” din Reșița în 2009, 2012 respectiv 2014, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin a continuat cu un nou volum, de data aceasta dedicat Oraviței, ca parte integrantă a unei întregi serii dedicate localităților mai importante ale Banatului Montan.

Cartea-album „Oravița: Viziuni / Orawitza: Visionen” apare cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României sub aceeași coordonare și prefațare ca și viziunile reșițene, aninene și bocșene, și descrie în paginile sale această localitate importantă a județului văzută prin prisma literaturii, a artei plastice, a fotografiei, toate punând de fapt în plan central oamenii locurilor.

Cartea-album va apărea în aceste zile, urmând a fi lansată atât la Oravița, cât și la Reșița, ea fiind cea de a 81-a apariție editorială a Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

 

Comentarii

comentarii